USR cere oprirea pelerinajului de la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva

Distribuie acest articol!

Deputatul USR, Monica Berescu, le-a cerut autorităţilor să oprească procesiunile care au loc în cadrul Sărbătorilor Iaşiului, în contextul pandemiei de coronavirus.

Deputatul Monica Berescu a declarat, pentru News.ro, că le-a cerut autorităţilor să fie responsabile şi să oprească manifestările care au loc la Iaşi, în condiţiile în care bolnavii nu mai au loc în spitalele din municipiu, iar în oraş numărul cazurilor de Covid creşte accelerat.

„Solicit responsabilitate din partea autorităţilor locale. Ei sunt primii care ar trebui să asculte strigătul disperat al medicilor, al directorului de la Infecţioase şi semnalul de alarmă tras de directorul DSP Iaşi. Mă adresez Mitropoliei Moldovei şi Bucovine cu rugămintea de a lupta alături de personalul medical pentru a opri această pandemie. Le cer ferm autorităţilor din Iaşi să nu fie părtaşe la pierderea de vieţi omeneşti. Fac un apel public către primarul Mihai Chirica şi către prefectul judeţului prin care le solicit să oprească toate manifestările planificate pentru Sărbătorile Iaşiului”, a afirmat Monica Berescu.

Aceasta susţine că „bomba epidemiologică” din Iaşi încă poate fi oprită, dar pentru aceasta este necesară o atitudine responsabilă din partea conducerii oraşului. „Nu mai este nici un pat liber în spitale pentru cazurile grave de Covid, iar mii de oameni se adună zilnic în centrul Iaşiului. Cum poate sărbători un oraş în care se îmbolnăvesc zilnic sute de oameni şi mor alte zeci?”, a declarat deputatul USR.

Monica Berescu a mai precizat că a trimis în urmă cu câteva zile o adresă către Prefectura Iaşi în care solicita răspunsuri privind măsurile adoptate pentru a garanta sănătatea şi siguranţa cetăţenilor în timpul pelerinajului şi a festivităţilor programate, dar că nu a primit nici un răspuns.

Cel mai mare pelerinaj din Moldova a început vineri, 8 octombrie, la Iaşi. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane, acolo unde românii se pot închina și spune o rugăciune.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: