Știrile 60m.RO

USR ar vrea să privatizeze educația, sănătatea, industria de apărare și toate companiile de stat

Guvernul propus de Dacian Cioloș vine cu un val de privatizări, cum nu s-a mai văzut din anii 90, când s-au dat cele mai mari jafuri. Privatizarea sănătății și educației rămân pe lista useriștilor, care mizează pe „dreptul de a alege”, deși timp de 8 luni de guvernare nu au fost capabili să pregătească spitalele pentru pandemia coronavirus, relatează PSNEWS.RO.

Dacian Cioloș și colegii săi din USR au marele plan de a începe un program masiv de privatizări în România. USR are marea prioritate de a lista companiile de stat la bursă, adică să le privatizeze chiar și pe cele care au profit.

La capitolul „economie”, USR menționează clar acest obiectiv: „Prioritatea este sa listăm companiile de stat.” Acest procedeu a fost început de Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, care a schimbat mai multe Consilii Administrative în companiile de stat, pentru a pregăti privatizarea acestora. Prima companie de stat care a făcut pași spre privatizare este Salrom SA, compania națională a sării, gestionată de Ministerul Economiei. Chiar dacă aceasta are profit, Năsui s-a gândit să o predea mediului privat. Această privatizare este un cadou făcut oamenilor de afaceri din România, care pot prelua o companie ce deja aduce profit și va continua să aducă și în următorii ani.

Sănătate și educație pe bani

Chiar dacă România e într-o uriașă criză sanitară, care ne-a arătat că sistemul public are nevoie de uriașe investiții, USR insistă cu „dreptul de a alege în sănătate”, care presupune privatizarea asigurărilor de sănătate și transferul banilor către clinicile private.

„Încurajarea concurenței în sistemul de sănătate astfel încât toți românii să aibă dreptul de a alege în ceea ce privește serviciile și asigurările de sănătate și să beneficieze de sprijinul financiar al statului prin care să poată face efectiv această alegere”, se arată în programul de guvernare al lui Cioloș.

În 2019, Năsui vorbea clar despre această privatizare, care într-un final va duce la privatizarea spitalelor și la falimentul celor de stat: „Românii ar trebui să aibă dreptul să aleagă asiguratorul lor de sănătate așa cum se întâmplă și în alte țări. Statul să asigure un voucher fix fiecărui român și astfel am avea o piață competitivă a asigurărilor de sănătate”, spunea Năsui, în 2019, pe pagina sa de Facebook.

În urma cu o lună, compania de asigurări, City Insurance, a dat faliment și mai mulți români au pierdut banii. Inclusiv statul român a avut de pierdut, fiind nevoit să acopere aceste pierderi. Dacă ar fi privatizate asigurările de sănătate, mulți români ar risca să rămână fără dreptul la sănătate, în cazul unui astfel de faliment.

USR trăiește într-o Românie paralelă, considerând că sunt necesare școli și licee private. „Debirocratizarea și flexibilizarea procesului de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private”, arată programul lor de guvernare. În realitate, va fi o privatizare a sistemului de educație, pentru că useriștii urmăresc să mute banii de la stat către școlile private.

„Fiecare părinte va putea alege școala cea mai bună pentru copilul său și va avea la dispoziție aceeași sumă pe care o poate direcționa către o școala publică sau privată pe care o alege”, explică USR pe site-ul partidului, unde vorbește despre intențiile de guvernare. Adică multe școli publice ar putea pierde finanțare dacă elevii vor alege școli private. Și statul în loc să-și finanțeze propriile unități de învățământ, va contribui la profitul companiilor private.

„Finanțarea pe baza costului standard per copil a educației în creșe, inclusiv pentru creșele private”, recunoaște USR chiar în programul de guvernare al lui Dacian Cioloș. Adică liber la furat banii statului.

Privatizarea industriei de apărare și vânzarea resurselor

Una dintre cele mai periculoase măsuri propuse de USR o reprezintă privatizarea industriei de apărare națională.

„Transformarea industriei de apărare a României într-o industrie eficientă, competitivă și care să răspundă, în același timp, cerințelor exprimate la nivelul NATO și UE, prin atragerea de investiții private. Prioritizarea achizițiilor militare în regim offset și a dezvoltării de tehnologii dual-use (militar/civil)”, arată USR în programul de guvernare al lui Cioloș.

USR caută să privatizeze tot ce a mai rămas de stat în România. Privatizarea industriei de apărare reprezintă o vulnerabilitate pentru apărarea națională, deoarece România riscă să-și vândă secretele de stat unor companii private și să depindă de companii private străine.

Toate marile state din lume au o industrie de apărare de stat, excepție făcând SUA, dar și în cazul lor, Pentagonul controlează industria de apărare. Chiar dacă pe timp de pace vorbim de parteneri, în cazul unui conflict România ar fi incapabilă să se apere de inamici.

La fel cum vânzarea resurselor naturale reprezintă o altă vulnerabilitate pentru securitatea națională. „Deblocarea investițiilor în exploatarea zăcămintelor de gaze de mare adâncime din Marea Neagră”, spune USR în programul de guvernare.

România nu are capacitatea să extragă gazele din Marea Neagră, pentru că Guvernul nu face investiții în acest sens. Deși prețul la gaze a crescut exagerat de mult în ultimul an, USR nu înțelege că cea mai bună soluție e să extragă resursele și să le ofere cetățenilor la un preț cât mai mic. Piața privată a gazelor din Europa este dominată copios de Rusia. Cu cât România va depinde mai mult de companii private, cu atât va ajunge mai mult în sfera de influență a Rusiei.

Puteți consulta AICI programul de guvernare propus de Dacian Cioloș.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button