OpiniiPrima Pagină

USR anunță trecerea la cele veșnice: Cioloș, sluga stăpânilor zilei

Dacian Cioloș a reacționat luni seara după ce PNL a anunțat că va negocia cu PSD formarea unui guvern. După ce a stat 11 luni la guvernarea încercând să copieze PNL în furăciuni și combinații, fără să producă ceva pentru populație acum se consideră fete mari bune de măritat și pus în vitrină. Păi arogantul Drulă a furat de a rupt pe la ministerul Transporturilor și aici menționez doar contractele pentru ramele de tren ale CFR care s-au dus pe apa sâmbetei. O licitație a fost anulată abuziv iar pe cealaltă Drulă a încercat să o ofere cu dedicație francezilor de la Alstom.

Mai are rost să povestim despre dezastrul de la Sănătate? Echipa Voiculescu și Mihăilă, plaga și infecția, miniștrii care au lăsat spitalele fără medicamente și au tăcut mâlc când primul prost al țării a spus că am învins pandemia?! Nimic. USR e partidul care și-a pus toate sinecurile în funcții mai ceva ca liberalii și s-a luptat pentru fiecare oscior aruncat de la masa guvernului. Acum că s-a tăiat craca și accesul la cașcaval liberalii sunt răi, retrograzi, PE-NE-LE la fel ca PE-SE-DE. Păi Cioloș și Barna ați crezut că nu știu asta. Ba da. Dar ei fiind la fel de corupți ca liberalii s-au mulțumit cu locul primit la masa bogaților.

Cioloș a uitat când îi căra geanta lui Tăriceanu, când Băsescu l-a făcut comisar european, când Dragnea l-a numit premier tehnocrat, când Alina Gorghiu l-a luat de bun ca lider la PNL?! Ăsta e Cioloș. Îi place să fie sluga celor mari cum îi place să fie și sluga lui Macron. La ministerul Cercetării, Ciprian Teleman nici nu a apucat să se trezească din somn și a aflat ”că Cîțu” i-a zburat de la guvernare. Ăsta e reformatorul USR, partidul care a aruncat țara în aer și a permis premierului Florin Cîțu să îndatoreze România cu peste 50 de miliarde de euro.

Cioloș, omul turnătorului PetrovBăsescu Traian

Ghinea ministrul zero al Fondurilor Europene a făcut un PNRR pe genunchi de am ajuns ultimii în Europa chiar dacă am luat poziția de sclavi în fața baronesei Ursula von der Leyen. De la 80 de miliarde de euro cum promitea primul prost al țării am ajuns la 29 și un pic, iar mai grav e că jumate din bani trebuie să îi dăm înapoi. Ceea ce nu înțeleg mulți proști de pe la noi este că banii din PNRR au provocat aceste creșteri de prețuri la energie electrică, gaze, carburanți și materiale de construcții. Nu ai cum să faci o infuzie de capital de miliarde de euro într-o economie ca cea a UE fără să apară și o mega-inflație. Ca să înapoiem banii primiți au fost crescute prețurile din pix. Problema e că noi suntem atât de proști, la politicienii români care au făcut PNRR mă referer, nu că ceilalți ar înțelege mare lucru, e că noi nu prea o să beneficiem de acești bani din PNRR și mai grav o să ne îndatorăm și mai mult. Un alt lucru foarte grav este că programul PNRR implementat de maestrul zero, dl. Ghinea, are caracter de strict secret. Nici măcar parlamentarii români nu știu ce aberații a introdus Ghinea în acel PNRR. O măsură idioată este cea a renunțării la lemnele de foc până în 2023. Numai bună pentru speculă și mafia lemnului. Lemnul de foc a ajuns de la 250 de lei la 500 de lei în numai șase luni.

De Dan Barna ce să mai spunem? „De morți numai de bine…”

Năsui avea și el șansa de a face ceva pentru economia românească, pentru turism, însă a preferat să facă totul praf și pulbere. Năsui nu a fost în stare să preia COS Târgoviște din mâinile mafie ruse. Trebuia doar să își pună semnătura pe o hârtie și să facă darea în plată. România importă oțel beton de 1 miliard de euro anual și noi ținem combinatul închis. Într-o altă notă: păi cum să pui ministrul Economiei pe unul care nu a avut o gheretă la colțul blocului? Uite așa. Așa e politica la noi. Toți proștii adunați din toate șanțurile ajung miniștri. Aolo! Nu vă gândiți la Raluca Turcan pentru că ea e de la PNL.

USR putea fi o speranță a politicii românești însă ei au ales să fie un PNL mai mic: oameni fără coloană vertebrală, trădători, vânzători de țară, retrograzi, fix ce clamează ei la PE-NE-LE și PE-SE-DE. USR a pierdut mai mult de zece procente și sincer sper să ajungă la fel ca partidele lui Ponta, Tăriceanu și Băsescu. De ce? Pentru că sunt fix același model. Partid balama. Partidul balama al PE-NE-LE.

Cioloș, omul Franței

Dacian Cioloș anunță trecere la cele veșnice a USR – 3% ca la PLUS tovarășul?

Dacian Cioloș: „Liderii PNL au ales, în seara asta, PSD pentru a negocia formarea unui nou guvern. Eu nu mai am de ceva vreme dezamăgiri în politică, dar mă revoltă să văd ușurința cu care acești oameni au ales, astfel, să trădeze și speranța celor care și-au dorit o guvernare pentru modernizarea statului român alături de USR. Au promis în campanie lucruri cu care e clar acum că nu rezonau deloc. Le-au spus doar ca să câștige voturi, însă inima lor politică a rămas alături de acel pe-se-de care a aruncat țara în aer și căruia i se alătură acum cu atâta ușurință și naturalețe.

Am văzut în ultimele luni că vechile partide s-au simțit amenințate de suflul nou pe care USR l-a adus în politică. Am căutat să ne facem treaba cu cinste și corectitudine, să fim fermi atunci când a fost vorba de valori, chiar dacă, probabil, am mai avut și stângăcii.

Dar nu ne-am trădat promisiunile, chiar dacă unii ne-au considerat, câteodată, rigizi.

Flexibilitate la noi n-a însemnat contorsionarea coloanei vertebrale așa cum vedem că se practică cu nonșalanță la pe-ne-le (că liberali mi-e rușine să-i numesc).

USR a intrat acum 11 luni la guvernare în coaliție cu PNL sperând că ceea ce liderii peneliști au spus oamenilor în ultimele campanii electorale sunt și lucrurile în care ei cred.”, a declarat Dacian Cioloș.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button