USR își reambalează, periodic, imaginea de partid al „integrității” și „competenței”, dar ultimele episoade din viața internă și din istoria scurtă la guvernare arată o formațiune care s-a lovit de propriile limite: scandaluri, conflicte deschise în coaliție și o listă de controverse juridice care contrazice mesajul moralizator cu care a crescut.
În plan public, partidul a încercat să se protejeze prin reguli interne mai dure, inclusiv propunerea de excludere a membrilor condamnați penal încă din primă instanță, tocmai pentru a nu mai fi târât în jos de cazuri individuale și de imaginea unei duble măsuri. Problema este că, dincolo de statut și comunicate, rămâne realitatea: nume importante asociate USR au ajuns în dosare sau au fost subiectul unor anchete, iar partidul a gestionat aceste episoade mai degrabă defensiv decât transparent.
Cel mai vizibil exemplu este cazul fostului primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, despre care presa a relatat că are calitatea de inculpat într-un dosar penal privind conflictul de interese, pe baza informațiilor din portalul instanțelor. Chiar dacă asemenea cauze urmează să fie tranșate de justiție, impactul politic e imediat: atunci când un partid se definește prin „fără penali”, orice vulnerabilitate legală la nivel de leadership devine o rană de credibilitate.
În același timp, USR a folosit de multe ori limbajul „dosarului politic” atunci când anchetele au vizat figuri proprii. În cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, un dosar penal deschis după o plângere privind abuzul în serviciu a fost ulterior clasat, potrivit relatărilor de presă și declarațiilor publice ale edilului. Și în cazul lui Dan Barna, DNA a comunicat că dosare în care a fost implicat au fost clasate, fără ca vreo persoană să fi avut calitatea de suspect sau inculpat în acele cauze. Faptul că unele dosare se clasează nu șterge însă mecanismul care roade partidul: între acuzații, explicații, contraexplicații și atacuri, USR ajunge constant să consume energie pe supraviețuire publică, nu pe construcție.
Dar „anatomia eșecului” USR nu se reduce la componenta juridică. În plan administrativ și politic, episodul guvernării din 2020–2021 rămâne punctul vulnerabil major, fiind marcat de conflicte explozive în coaliție și de revocări care au arătat atât fragilitate, cât și lipsă de control asupra propriilor miniștri. Revocarea ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a fost oficializată prin decret prezidențial în aprilie 2021, pe fondul tensiunilor din coaliție. Câteva luni mai târziu, revocarea ministrului Justiției Stelian Ion a declanșat o criză politică majoră, cu efect direct asupra stabilității guvernării de atunci.
Aici apare eticheta de „miniștri incompetenți”, folosită intens de adversari și, uneori, reciclată inclusiv în bătăliile interne. Ca fapt verificabil, nu există un „verdict” care să poată lipi competența sau incompetența de o persoană, dar există semnalul politic dur: miniștri revocați, crize repetate, comunicare haotică și o coaliție care a ajuns să se rupă sub presiunea conflictelor. În loc să iasă din guvernare cu un bilanț greu de contestat, USR a ieșit din guvernare cu explicații și reproșuri, iar partidul a rămas captiv între două narațiuni: una în care „noi am vrut reforme, ei ne-au blocat” și alta în care „noi am fost nepregătiți pentru guvernare”.
În final, problema USR nu e că are adversari care îl atacă. Problema este că partidul oferă, recurent, muniție: cazuri juridice în jurul unor figuri proeminente, episoade de guvernare terminate abrupt și o incapacitate de a transforma sloganul „competență” într-o memorie publică stabilă. Iar când un partid care a crescut din promisiunea unei politici „altfel” ajunge să arate atât de familiar, electoratul nu mai are răbdare pentru explicații. Are doar verdictul simplu: ai promis standarde mai înalte, dar ai livrat aceleași crize.
