USAID, agenția americană implicată în jocurile politice din România, a fost ÎNCHISĂ de către președintele Donald Trump
USAID, agenția americană pentru „Dezvoltare Internațională”, va fi închisă. Acesta este anunțul lui Elon Musk, șeful Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), care a precizat că președintele Donald Trump a aprobat decizia, notează AP.
Mișcarea a fost bruscă, deoarece peste 600 de angajați și-au pierdut datele de acces în sistemul computerizat al agenției și toată lumea a fost anunțată să nu se mai prezinte la muncă, începând cu 3 februarie.
Musk, Trump și unii parlamentari republicani au vizat USAID, care rulează programe umanitare, de dezvoltare și de securitate în aproximativ 120 de țări, acuzând-o că și-a pierdut direcția.
USAID, al cărei site web a dispărut sâmbătă fără nicio explicație, a fost una dintre agențiile federale cele mai vizate de administrația Trump, care abordează problema risipei în cadrul guvernului federal și al multora dintre programele sale.
Musk a atacat agenția numind-o o „organizație criminală”, în timp ce Trump a denunțat-o ca fiind „condusă de nebuni radicali” și a declarat că ia în considerare viitorul acesteia.
Nayib Bukele, președintele din El Salvador, a explicat cum funcționează, de fapt, USAID. „Majoritatea guvernelor nu doresc ca fondurile USAID să curgă în țările lor, deoarece înțeleg unde ajung de fapt o mare parte din acești bani.”
USAID și „putiniștii”
Deși sunt prezentate ca sprijin pentru dezvoltare, democrație și drepturile omului, majoritatea acestor fonduri sunt direcționate către grupuri de opoziție, ONG-uri cu agende politice și mișcări destabilizatoare.
În cel mai bun caz, poate 10 % din bani ajung la proiecte reale care ajută oamenii nevoiași (există astfel de cazuri), dar restul este folosit pentru a alimenta disidența, a finanța protestele și a submina administrațiile care refuză să se alinieze agendei globaliste”, a notat Bukele pe rețelele sociale.
Acest caz a fost cel mai bine exemplificat în România. Aici, USAID a finanțat, prin intermediul terților (foto), în România, o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva celor percepuți ca dușmani ideologici.
Așa au apărut „listele negre” cu „oameni ai Rusiei”, care ar lucra la „subminarea” țării. În realitate, acuzațiile nu au fost niciodată dovedite, lansându-se, în schimb, adevărate campanii mediatice împotriva vocilor dizidente.
Totul a culminat cu pandemia și războiul din Ucraina, unde oricine punea la îndoială orice parte a narațiunii oficiale, era catalogat ca „putinist”.
În România, principalul vector al USAID a fost PNL-stul Marius Bostan prin intermediul organizațiilor pe care le controlează.
Reamintim că Donald Trump a decis o înghețare de 90 de zile a asistenței externe în prima sa zi de mandat, pe 20 ianuarie.
Cheltuielile pentru USAID sunt stabilite de Congres. Bugetul său pentru anul fiscal 2023 a fost de aproximativ 40 de miliarde de dolari, conform unei relatări de luna trecută a Serviciului de Cercetare al Congresului.
Începând cu 2016, USAID a relatat că avea 10 235 de angajați pe statul de plată finanțat de contribuabilii americani.