În propunerea de buget UE pentru 2028–2034, Comisia condusă de Ursula von der Leyen prioritizează investiţiile în competitivitate economică și apărare, în detrimentul fondurilor tradiţional vitale pentru statele estice precum România . Deşi s-au rezervat 300 miliarde € pentru agricultură și 218 miliarde € pentru coeziune, modelul de implementare – un pachet național unic – ameninţă substanţa acestor alocări.
În practică, fermierii români și regiunile defavorizate riscă să intre într-o competiţie acerbă, inclusiv cu bugete de apărare, digitalizare și infrastructură, pentru accesarea acestor resurse . Activiștii pro‑europei, precum Siegfried Mureșan, avertizează că mixul propus de Ursula ar putea eroda protecția tradițională a Politicii Agricole Comune și a fondurilor de coeziune. Parlamentul European deja ameninţă că va respinge proiecte care nu păstrează aceste alocări „la nivelul actual + inflație” .
Totuși, argumentul Comisiei – că agricultura şi coeziunea trebuie integrate într-o viziune națională unitară – nu scapă de critică. Încercarea de a flexibiliza controlul fondurilor poate părea eficientă, însă riscă să subestimeze necesităţile specifice ale fermierilor români, care încă se confruntă cu birocraţia excesivă, infrastructura rurală deficitară și acces limitat la tehnologie. În context, tăierile mascate în mecanismele de descentralizare ameninţă tocmai zonele cele mai vulnerabile ale României.
Mai mult, prioritizarea apărării și competitivității în detrimentul agriculturii este îngrijorătoare: România rămâne extrem de dependentă de agricultură și de sprijinul UE pentru reducerea diferențelor regionale. Doresc o „abordare europeană” unitară nu înseamnă doar eficiență, ci soliditate socială și echilibru regional.
În concluzie, strategia bugetară propusă de Ursula denotă o schimbare de paradigmă îngrijorătoare pentru România. Dacă vrea să evite un „atac” asupra intereselor agricole și de coeziune, Comisia trebuie să recalibreze modelul, asigurând alocări clare și separate, fără compromisuri cu alte domenii, și să permită mecanisme specifice pentru nevoile reale ale fermierilor și comunităților defavorizate.
