Urmează Ucraina… De ce pierde cea mai ”puternică” armată din lume toate războaiele pe care le începe?
Militarii și academicienii din America încearcă acum să înțeleagă un paradox. De ce America, care deține cea mai puternică armată din lume, pierde războiul în care s-a avântat?
Profesorul american de sociologie Richard Lachmann este de părere că înfrângerile suferite de Statele Unite, care se prezintă drept o hiper și super forță mondială, au făcut nesustenabilă hegemonia geopolitică americană, susține Bercan Tutar în Sabah citat de Rador.
Iar unii scriitori, referindu-se la această tragedie cronică pe care o trăiește Departamentul american al Apărării, Pentagonul, în pofida bugetului uriaș de care dispune, susțin că „Dacă SUA ar fi o echipă de fotbal, ar fi fost retrogradată demult”.
Se pare că înfrângerilor din Coreea, Vietnam, Afganistan, Libia, Siria și Irak li se va adăuga acum și Ucraina. Dar este interesant faptul că nimeni nu acuză militarii de aceste înfrângeri. Mai mult sunt vizați politicienii.
În cartea „Why America Loses Wars / De ce pierde America războaiele”, publicată la Cambridge în 2019, istoricul Donald Stoker scrie „Lideri politici care uită că victoria este importantă încearcă să câștige războiul. Dacă nu vreți victoria, cum veți obține pacea?”. Din aceste cuvinte s-ar putea înțelege că politicienii americani nu își doresc pacea și susțin un haos permanent.
***
În cartea „Anatomy of Failure: Why America Loses Every War It Starts / Anatomia războiului: De ce America pierde fiecare război pe care îl începe?”, scriitorul Harlan Ullman susține că „Majoritatea americanilor cred în mod îndreptățit că armata SUA este cea mai puternică din lume. Dacă ar fi adevărat, de ce SUA a pierdut fiecare război pe care l-a început după al Doilea Război Mondial?”. Și dă trei răspunsuri la această întrebare… Primul răspuns este că factorii de decizie din America nu dețin suficiente informații în legătură cu natura războiului și cu țările împotriva cărora declanșează războaiele. Al doilea răspuns este legat de lipsa raționamentelor strategice. Iar al treilea este lipsa înțelegerii referitor la cum evoluează lumea.
De exemplu, președinți precum John Kennedy, Lyndon Johnson și Richard Nixon, aflați în funcție în perioada Războiului din Vietnam în care SUA au suferit cea mai grea înfrângere, erau cam nepricepuți în ceea ce privea relațiile dintre China comunistă și Vietnam sau Uniunea Sovietică.
În mod similar, după 11 septembrie, foarte puțini americani cunoșteau diferențele dintre sunniți și șiiți (principalele ramuri ale islamului – n.red.)
***
Iar strategul american George Friedman, președintele organizației Stratfor cunoscută drept „CIA din umbră”, atribuie eșecurile Pentagonului faptului că țări ostile precum Irak sau Afganistan sunt formate din facțiuni. Friedman susține că „A învinge asemenea țări, a le impune pacea și o nouă cultură, este un obiectiv intangibil al Washingtonului”. Potrivit americanilor, victoria trebuie să fie precum cea din Germania sau din Japonia.
Adică ce se înțelege prin înfrângerea inamicului este transformarea socială și morală a învinșilor.
Dar după al Doilea Război Mondial, armata americană nu a reușit să atingă niciunul dintre aceste obiective. Pentru că Americii nu îi ajunge succesul său militar. Dacă i-ar ajunge, ar putea câștiga războaie și ajunge la pace.
Numai că SUA, care acționează cu o mentalitate și reflexe colonialiste, vrea ca națiunile dușmane, cum erau Germania și Japonia, să se predea și din punct de vedere moral sau cultural. Dintr-un anumit punct de vedere, își dorește imposibilul. De aceea, iese înfrântă din toate războaiele pe care le începe.
