În sectorul de apă din România se remarcă lipsa de viziuni strategice integrate și coerente, iar responsabilitățile sunt fragmentate la nivelul mai multor ministere, în condițiile în care unul din patru români nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă, a transmis Curtea de Conturi.
În urma unui audit cu tema ”Politici publice în domeniul serviciului public de apă şi canalizare. Echitate vs. disparitate privind accesul populaţiei la aceste servicii” , care a analizat date statistice din ultimii zece ani, Curtea de Conturi a concluzionat că aproape jumătate din populația țării (40%) nu este racordată la sistemul de canalizare, iar calitatea apei furnizate este sub nivelul nevoilor şi aşteptărilor.
„Unul din patru români nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă şi aproximativ 40% din populaţia ţării nu este racordată la sistemul de canalizare. În mediul rural, la nivelul anului 2022, accesul la aceste servicii esenţiale era şi mai redus: 59% dintre locuitorii satelor nu aveau acces la sistemul public de apă, iar 84% nu erau racordaţi la reţele publice de canalizare. Deşi situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de momentul aderării la Uniunea Europeană, România înregistrează, în continuare, cea mai mică rată de racordare la sistemele de apă şi canalizare dintre ţările UE, unde rata medie de conectare la reţele publice de alimentare cu apă depăşeşte 94%, respectiv 81% la sisteme de canalizare”, a transmis, joi, Curtea de Conturi, într-un comunicat de presă.
O cincime din populația țării nu are acces la duș și toaletă
Potrivit documentului, în ceea ce privește accesul populaţiei la condiţiile unui trai decent, la nivelul anului 2020, circa o cincime (21%) din populaţia României nu avea acces la baie/duş şi nici toaletă în locuinţă.
”Acest indicator este şi mai pronunţat la categoria de populaţie vulnerabilă care trăieşte la limita subzistenţei şi care este denumită, generic, ”în risc de sărăcie”: mai mult de jumătate (57%) dintre românii aflaţi în această situaţie nu beneficiau nici de baie/duş şi nici de toaletă în locuinţă la nivelul anului 2020, cel mai recent pentru care există date în acest sens. Dimensiunea ponderilor de mai sus relevă, conform profilului calitativ al indicatorului statistic urmărit, un aspect semnificativ de deprivare materială în rândul gospodăriilor acestei categorii de populaţie vulnerabilă din România”, a transmis transmis Curtea de Conturi.
Principalele concluzii ale auditului
- În sectorul de apă din România se remarcă lipsa unei viziuni strategice integrate şi coerente. Responsabilităţile sunt fragmentate la nivelul mai multor ministere/ autorităţi publice şi nu există un lider coordonator al domeniului. Politicile publice nu au ţinte şi indicatori bine definiţi şi sunt monitorizate superficial fără a fi evaluate, astfel că rezultatele implementării acestora pot fi puse la îndoială;
- Politica investiţională guvernamentală a fost deseori neunitară şi inconsecventă – notează raportul. Managementul programelor cu finanţare naţională a fost unul deficitar în condiţiile în care fundamentarea acestora nu a avut la bază criterii suficient de solide de selecţie şi prioritizare a proiectelor de investiţii. Se remarcă suprapuneri şi paralelisme între programe de investiţii, numeroase deficienţe în implementare şi, în final, se obţin rezultate sub aşteptări. Acordarea finanţărilor în cadrul diferitelor programe se face pe baza unor criterii neunitare şi care nu reflectă o viziune de consolidare strategică a sectorului, de realizare a ţintelor de conformare şi de operare în condiţii de siguranţă, calitate şi eficienţă a serviciilor;
- Gradul relativ redus de utilizare a fondurilor alocate pentru investiţii în apă şi canalizare (78% în cazul programelor finanţate din fonduri europene, respectiv 74% în cazul celor din bugetul naţional, conform datelor la 31.12.2022) indică rezultate nesatisfăcătoare şi o eficacitate relativ redusă a programelor de investiţii gestionate de Guvern prin ministerele sale;
- Ritmul lent de execuţie şi finalizare a obiectivelor de investiţii şi mecanismele slabe de monitorizare şi evaluare a rezultatelor programelor de investiţii cu finanţare naţională au condus la o performanţă redusă a acestora, caracterizată prin: întârzieri mari în execuţie, soluţii tehnice necorespunzătoare, probleme de calitate a lucrărilor, investiţii realizate dar nefuncţionale sau exploatate sub capacitate;
- Calitatea apei este sub nivelul nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor. Mulţi operatori, în special cei din mediul rural sau din oraşe mici, funcţionează fără licenţă sau autorizaţie sanitară, deci fără o garanţie a calităţii. Există o capacitate insuficientă a instituţiilor de reglementare şi control de a garanta respectarea standardelor de calitate în domeniu.
Recomandări
- Este necesar ca Guvernul să se implice mai activ la nivel strategic şi în coordonarea activităţilor ministerelor implicate în sectorul apei; stabilirea mult mai concretă a unei ”foi de parcurs” şi a unui calendar realist de soluţionare a problemei accesului la apă şi canalizare şi a reducerii inechităţilor, inclusiv translatarea acestora în politici publice şi programe guvernamentale. Recomandăm desemnarea unui lider instituţional (Secretariatul General al Guvernului, ANRSC sau o altă structură guvernamentală), monitorizarea periodică a progreselor şi evaluarea rezultatelor;
- Managementul programelor de investiţii cu finanţare naţională trebuie semnificativ îmbunătăţit şi se impune o ierarhizare mai clară a nevoilor şi o prioritizare mai responsabilă şi transparentă a domeniilor şi obiectivelor finanţate;
- Pentru programele finanţate din fonduri naţionale (PNDL, PNCIPS, Anghel Saligny etc.), este urgent şi imperios a fi introduse mecanisme de control şi monitorizare ex-ante şi ex-post a investiţiilor, care să asigure creşterea eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice şi garanţia impactului asupra vieţii cetăţeanului;
- În cazul operatorilor care nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă a sănătăţii publice, de protecţie a mediului şi de sustenabilitate economică (în special, micii operatori din mediul rural) se impun măsuri legislativ-administrative de accelerare a procesului de absorbţie de către marii operatori, operatori regionali ce au capacitatea financiară şi logistică de a respecta normele şi standardele de calitate;
- Creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor cu atribuţii de licenţiere/ autorizare şi control, respectiv asigurarea independenţei şi autonomiei instituţiilor responsabile în domeniul calităţii apei şi a serviciilor de apă şi canalizare. Implementarea unui cadru de măsuri şi sancţiuni mai ferme acolo unde nu sunt respectate reglementările privind calitatea apei şi sunt puse în pericol sănătatea publică şi mediul.
Instituţia anunţă că a auditat implementarea politicilor publice privind accesul cetăţenilor la serviciul public de apă şi canalizare, din perspectiva accesibilităţii, echităţii şi calităţii serviciilor, respectiv a coordonării finanţării şi eficienţei investiţiilor în acest domeniu.
Potrivit acesteia, au fost evaluate cu prioritate activităţile şi evenimentele din ultimii cinci ani, iar pentru analiza unor evoluţii şi tendinţe pe perioade mai îndelungate au fost prelucrate date statistice pe o perioadă de cel puţin zece ani.
