Internațional

Ungaria ține in șah Suedia cu NATO

Data ratificării aderării Suediei la NATO depinde de cât de rapid şi eficient progresează consolidarea încrederii între Ungaria şi Suedia, a declarat János Bóka, ministrul ungar al Afacerilor Europene, pentru ziarul finlandez Ilta-Sanomat.

Sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de socializare, ministrul a scris că, în acest an, primul său interviu din străinătate l-a acordat ziarului finlandez Ilta-Sanomat.

În postarea sa, János Bóka a citat câteva dintre principalele sale declaraţii din interviu şi a explicat că momentul ratificării aderării Suediei la NATO depinde de cât de rapid şi de eficient se va desfăşura procesul de consolidare a încrederii între Ungaria şi Suedia, asigurându-i astfel pe parlamentarii de la Budapesta care au îndoieli şi îngrijorări în această privinţă.

“Prin urmare, cheia este dialogul politic ungaro-suedez”, a subliniat politicianul.

În cadrul interviului, ministrul a vorbit şi despre războiul din Ucraina. În postarea sa, acesta a menţionat ideea sa potrivit căreia situaţia incertă din Ucraina face foarte dificilă planificarea cu trei-patru ani în avans, iar poziţia Ungariei este că ar fi mai liniştitor să se calculeze cu cicluri financiare mai scurte

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button