Ungaria: Sistemul Schengen se va prăbuși
Dacă nu putem apăra granița împotriva imigranților ilegali, nu numai că securitatea poporului ungar va fi pusă în pericol, dar și sistemul Schengen se va prăbuși – a declarat miercuri, consilierul principal pe probleme de securitate internă al premierului ungar, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea publică ungară M1.
György Bakondi a subliniat că frontiera europeană este atacată și că nu există informații conform cărora numărul migranților ilegali ar fi în scădere, potrivit Rador.
Consilierul principal a adăugat că, în această situație, prioritatea Uniunii Europene nu este siguranța cetățenilor europeni, ci mai degrabă legalizarea și relocarea automată a migranților între statele membre. UE vrea să convingă statele membre să creeze „ghetouri de migranți”, a declarat György Bakondi, adăugând că, cei care ajung aici reprezintă, în primul rând, un risc de securitate, iar dacă Ungaria nu poate păzi granița în mod corespunzător, nu numai că securitatea poporului ungar va fi pusă în pericol, dar și sistemul Schengen se va prăbuși, care se bazează tocmai pe faptul că frontierele externe sunt puternic protejate pentru a se asigura că nu există controale la frontierele interne.
György Bakondi a fost, de asemenea, invitat la emisiunea „Bună dimineața, Ungaria!” (Jó reggelt, Magyarország!) difuzată de Radio Kossuth din Budapesta, unde a declarat că numărul imigranților ilegali reținuți a depășit deja 86.000 în acest an, iar numărul imigranților reținuți zilnic a crescut de la 300 la 400.
Consilierul principal pe probleme de securitate internă al premierului ungar a fost, de asemenea, întrebat despre situația din Niger. György Bakondi a explicat că în prezent există șase milioane de refugiați în regiune, iar dacă în regiune ar izbucni un conflict de război, aceste persoane ar continua să fugă spre Europa. Iar sosirea a milioane de migranți ar putea crea o situație de securitate imposibil de gestionat și gravă, a subliniat consilierul principal.
Prin urmare, este în interesul primordial al statelor membre ale Uniunii Europene să găsească o soluție diplomatică care să împiedice milioane de oameni să fugă în Europa, a declarat György Bakondi.