Internațional

Ungaria acuză SUA că lucrează pentru Ucraina în scandalul vizelor

„Declaraţia purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american este înşelătoare şi falsă, întrucât Ungaria a răspuns la absolut fiecare solicitare concretă pe care SUA a avut-o în privinţa aplicării legii, a urmărit penal persoanele în cazul cărora s-a impus acest lucru şi a retras cetăţenia maghiară atunci când era cazul. În ciuda acestui fapt, guvernul american solicită datele maghiarilor care locuiesc peste graniţele Ungariei”, a declarat Bence Rétvári, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, ca reacţie la declaraţia lui Matthew Miller, printr-un comunicat transmis miercuri agenţiei ungare de presă MTI.

Bence Rétvári a amintit că “Statele Unite ale Americii solicită de la Ungaria datele celor 900 000 de maghiari care locuiesc peste graniţele Ungariei şi au dublă cetăţenie, însă Ungaria nu va comunica aceste date nimănui, deoarece asta ar pune în pericol securitatea maghiarilor de dincolo de graniţele ţării”.

Secretarul de stat a adăugat că nu există nicio garanţie că în cazul în care Ungaria răspunde acestei solicitări, datele maghiarilor din Ucraina Subcarpatică nu vor ajunge la autorităţile din Ucraina, ceea ce ar avea consecinţe foarte serioase pentru maghiarii de acolo, din moment ce Ucraina interzice dubla cetăţenie.

Întrucât Ungaria nu dă curs solicitărilor nejustificate ale SUA, este clar că ceea ce face acum SUA este să se răzbune pe maghiari, a explicat politicianul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button