Internațional

Unde crede Băsescu că au greșit Trump și serviciile americane. „Se dovedește că totul a fost o propagandă ieftină” / „Nu scutul de la Deveselu ne va feri de rachete iraniene”

Fostul președinte Traian Băsescu a spus că declarațiile publice despre efectele loviturilor efectuate de Israel și Statele Unite asupra capacităților militare iraniene din timpul Războiului de 12 zile din vara anului trecut, inclusiv cele făcute de liderul american Donald Trump, se dovedesc acum „o propagandă ieftină, care a dezinformat, și în momentul de față avem un Iran care este capabil să răspândească războiul în toată regiunea”.

Întrebat luni la B1 TV despre gradul de pericol pe care îl poate reprezenta Iranul pentru Europa, fostul șef al statului român a afirmat că nu crede că forțele Teheranului „au resurse să lovească mai departe de baza de la Incirlik (din Turcia, n.r.) și baza de la Akrotiri din Cipru”.

El a amintit că la Incirlik „sunt focoase nucleare americane” și consideră că „nu este lipsit de semnificație faptul că Iranul a lovit această bază”.

Traian Băsescu a mai spus că nu crede că România este în pericol, dar a explicat că scutul de la Deveselu, parte a unui ansamblu cu elemente în Polonia, Portugalia și Turcia, „nu este destinat rachetelor ăstora care bântuie acum prin țările Golfului și chiar prin Cipru”.

„Tot acest sistem este destinat să lovească rachete balistice care au ca destinație lovituri în Europa sau chiar rachete intercontinentale pe care sistemul le distruge în stratosferă. Pentru rachetele pe care le lansează Iranul, avem sistemele Patriot și sistemele franceze, care au fost amplasate deja pe zona Midia, pe litoralul românesc. Nu scutul de la Deveselu ne va feri de rachete iraniene, ci sistemul Patriot pe care îl avem, cele trei baterii Patriot, plus sistemul franțuzesc amplasat pe coastă”, a mai explicat fostul președinte.

Ce a spus despre declarațiile lui Trump și serviciile secrete americane

Traian Băsescu l-a criticat pe președintele Donald Trump pentru declarațiile făcute în trecut despre efectele loviturilor americane asupra instalațiilor nucleare iraniene în vara anului 2025.

„Acest conflict s-a extins dincolo de niște limite pe care le-au anticipat chiar și americanii, și Israelul. A fost o surpriză abordarea tactică pe care a avut-o Iranul – și surpriza nu face decât să confirme că Iranul este mult mai puternic decât îl credem. Toți am crezut că după Războiul de 12 zile, de anul trecut, Iranul și-a consumat mare parte din resurse. Ba mai știam de la președintele Trump că, cu super-bomba, a distrus și instalațiile nucleare. Ei, iată că se dovedește că totul a fost o propagandă ieftină, care a dezinformat, și în momentul de față avem un Iran care este capabil să răspândească războiul în toată regiunea”, a adăugat el.

Totodată, fostul președinte a spus că serviciile americane de intelligence „ar fi trebuit să știe care este strategia Iranului în cazul în care este atacată”, mai degrabă decât să știe mișcările ayatollahului Ali Khamenei.

„Se pare că Statele Unite îndreaptă războiul modern către uciderea liderilor. Nu cred că este o soluție. Degeaba au știut că se duce la baie Khamenei dacă n-au știut că Iranul este pregătit să atace bazele americane din șapte țări (…). E mult mai important să știi intențiile tactice și strategice ale Iranului înainte de a-l ataca. Așa le aflăm după și facem ochii mari”, a continuat Traian Băsescu.

Băsescu consideră că „acum este clar că și europenii trebuie să intre în joc într-un fel sau altul”.

„Este bine că cineva s-a hotărât să pună capăt programului nuclear al Iranului. Un Iran care ar fi deținător de arme nucleare ar fi un mare pericol pentru toate țările din regiune și chiar pentru Europa”, a mai declarat fostul șef al statului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button