SocialȘtirile 60m.RO

Un tribunal german a anulat obligativitatea purtării măştii în unul dintre orașe

Un tribunal german a anulat luni obligativitatea purtării măştii pentru a limita răspândirea COVID-19 în oraşul Düsseldorf, care ar urma să adopte rapid o nouă reglementare, relatează AFP.

Decizia, în acest oraş industrial din vestul ţării, survine în momentul în care Germania, mai degrabă ferită de primul val de pandemie din primăvară, este în prezent puternic afectată de coronavirus.

Miercurea trecută, municipalitatea a ordonat purtarea măştii în public în tot oraşul, cu excepţia parcurilor şi a cimitirelor, dacă nu poate fi menţinută o distanţă de cel puţin cinci metri între două persoane.

Însă, în urma sesizării unui cetăţean al oraşului, tribunalul a decis luni că această hotărâre nu este suficient de clară cu privire la „buna conduită necesară” sub sancţiunea unei amenzi.

Autorităţile oraşului au anunţat că doresc să adopte marţi o nouă reglementare în acest sens.

În mai multe cazuri, în ultimele săptămâni, deciziile politice care vizează restricţionarea vieţii sociale pentru a preveni răspândirea epidemiei în Germania au fost anulate prin decizii judecătoreşti.

Astfel, mai multe jurisdicţii au anulat luna trecută interdicţiile de şedere în hoteluri pentru călătorii germani proveniţi din regiunile afectate grav de COVID-19.

Sursa: Agerpres

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button