Un salvamar a fost agresat de turiștii scoși din apă la Eforie, unde era arborat steagul roșu. A intervenit poliția

Ultimul weekend de vară i-a scos pe turiști în număr mare pe plajă, dar marea a fost extrem de agitată. La Eforie Nord, steagul roșu a fost arborat pentru a patra zi consecutiv din cauza valurilor și a curenților puternici. Este locul unde continuă și seria scandalurilor de pe litoral.
În fiecare zi salvamarii duc o lupta continuă cu turiștii care le ignoră avertismentele. Vineri, un salvamar a fost agresat de o persoană furioasă că i-a spus să iasă din apă. Cu o zi înainte, tot în Eforie, un bărbat a murit înecat după ce fusese salvat din mare de trei ori.
Au fost zile teribile pentru salvamarii din Eforie. Marea e agitată și înșelătoare, cu valuri și curenți puternici, care trag în larg pe oricine, în câteva clipe. De aici au fost scoși la mal cei mai mulți turiști aflați în pericol. Unii și-au pierdut însă viața.
Și totuși, oamenii continuă să ignore avertismentele salvamarilor. Ba chiar îi agreseaza.
Un adevărat conflict a izbucnit între un tânăr de 21 de ani care a refuzat să iasă din apă și un salvamar. Polițiștii din Eforie au fost sesizați că mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică pe plaja. Tânărul a fost amendat cu 500 de lei.
Până acum, în acest sezon nouă turişti au murit înecați și zeci de persoane au fost salvate la limită din mare.