G20 anunță contribuții în valoare de peste 21 de miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei de COVID-19

Grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente (G20) au anunţat sâmbătă contribuţii în valoare de peste 21 de miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei COVID-19, transmite Reuters și Agerpres.
„G20, împreună cu ţările invitate, a coordonat eforturile globale de susţinere a luptei împotriva pandemiei COVID-19. Până în prezent, membrii G20 şi ţările invitate au anunţat contribuţii de peste 21 de miliarde de dolari pentru a sprijini finanţarea sănătăţii globale”, conform unui comunicat de presă al grupului.
Angajamentele financiare vor fi direcţionate către diagnosticare, vaccinuri, terapii, cercetare şi dezvoltare, conform sursei citate.
În luna aprilie, G20 a invitat toate ţările, organizaţiile neguvernamentale, filantropice, precum şi sectorul privat să contribuie la acoperirea unui decalaj de finanţare estimat la peste 8 miliarde de dolari pentru a combate pandemia COVID-19.
Arabia Saudită, care deţine în prezent preşedinţia G20, a promis 500 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile globale de combatere a pandemiei.
Reamintim că alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI) a atras 8,8 miliarde de dolari de la guverne, companii și fundații caritabile pentru programe de imunizare în statele sărace, care se vor desfășura până în 2025, depășind astfel ținta de 7,4 miliarde de dolari, fixată inițial, anunță Reuters, citat de Adevărul.ro.
Aceste fonduri vor contribui la imunizarea a alți 300 de milioane de copii din cele mai sărace țări ale lumii împotriva unor boli precum rujeola, poliomielita şi febra tifoidă, campanii perturbate în mare parte de epidemia de COVID-19.
Alianţa privind vaccinurile a anunţat, de asemenea, că a strâns 567 milioane dolari de la donatorii internaţionali pentru un angajament în cadrul Advanced Market Commitment (AMC) de a cumpăra viitoare vaccinuri împotriva COVID-19 pentru ţările sărace.
Acordul ar ajuta la asigurarea unor doze suficiente de vaccin pentru COVID-19, după dezvoltarea vacinurilor, pentru ca ţările sărace să imunizeze lucrătorii din domeniul sănătăţii şi persoanele cu risc ridicat, precum şi pentru crearea unui ” unor doze tampon” disponibile pentru utilizare atunci când v fi nevoie.
GAVI, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF au avertizat că 80 de milioane de copii sub vârsta de un an sunt expuşi riscului de boală din cauza perturbărilor programelor vitale de imunizare din cauza pandemiei de COVID-19 boala provocată de noul coronavirus.
Marea Britanie este cel mai important contributor la GAVI, cu 1,65 miliarde de lire sterline (1,85 miliarde de euro) promise pentru următorii cinci ani. Și Fundaţia Bill & Melinda Gates, s-a aflat printre donatori, acordând 1,6 miliarde de dolari pentru perioada până în 2025, alăturându-se guvernelor Norvegiei, Germaniei şi Statelor Unite.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor: „Nu mai putem funcționa”
Europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a României și afirmă că peste 1.500 de primării ar trebui comasate, deoarece nu se mai pot autofinanța. Tomac consideră că statul trebuie să creeze rapid cadrul care să stimuleze comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale și cere … - Firma cu un singur angajat și 73 de contracte la Chitila. „Constructorul universal” plătit cu 8,6 milioane de lei din banii administrației locale
NOVA ABI CONSTRUCT SRL a primit lucrări de drumuri, canalizări, renovări, defrișări, garduri, indicatoare rutiere și chiar servicii pentru curățarea vegetației de pe Lacul Chitila. Firma administrată de discretul Bogdan Ilie a raportat un singur angajat în 2025, iar întregul său portofoliu public provine din administrația orașului condus de 30 de ani de Emilian Oprea. … - De la „primarul schimbării” la contabilitate cu milioane de lei raportate greșit. Neregulile din mandatul Cameliei Bertea la Victoria, Braşov
Camelia Bertea a câștigat în 2020 Primăria orașului Victoria sub steagul USR, prezentându-se drept alternativa la vechea administrație și promisiunea unui mod diferit de a face politică. Patru ani mai târziu, chiar înaintea alegerilor locale, a părăsit USR și a trecut la PSD, partid din partea căruia a obținut un nou mandat. Bertea și-a justificat … - Bolojan respinge acuzațiile privind golirea barajelor și apără renunțarea la cărbune: „Era o necesitate economică”
Premierul demis Ilie Bolojan a respins vineri acuzațiile potrivit cărora Guvernul ar fi contribuit la actuala criză energetică prin golirea lacurilor de acumulare și a susținut că operațiunile au fost necesare pentru lucrări de mentenanță la infrastructura hidroenergetică. În același timp, Bolojan a apărat decizia de înlocuire a centralelor pe cărbune, afirmând că acestea au devenit profund nerentabile, … - Premierul Bolojan: Trei factori vor influența deciziile agențiilor de rating privind România
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, că evaluările agențiilor de rating, care influențează costurile la care se împrumută România, depind de execuția bugetară, stabilitatea politică și continuarea reformelor. Premierul interimar a transmis că România se află într-o perioadă importantă pentru evaluările agențiilor de rating, decizii care influențează încrederea investitorilor și dobânzile la care statul se …




