Ministrul Educației încalcă legea ca să salveze doctoratele securiste

Vineri, 26 Iunie 2020 Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a aprobat, prin ordinul nr. 4.621/2020 regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020-2024. În același timp, a fost finalizată și selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Pe siteul ministerului a fost publicat ordinul și anexa 3 cu componența CNACTDU. A apărut și în presă.
Comisia validata prin ordinul din 26 iunie

Ca test pentru procedura transparentă de numire în în aprilie am aplicat la această comisie de științe politice, cu intenția de a urmări și publica despre acest proces. Mărturisesc că am făcut-o mai ales ca să îi pun în situația să mă respingă, știind că voi avea cel mai mare punctaj (publicații la Oxford și Cambridge University Press, Nature, indice H de 30, granturi mari, circa 4000 de citate) Spre surpriza mea, comisia de selecție, dat fiind că era un algoritm clar și erau oameni onești a validat candidatura mea corect și transparent, iar ministrul a numit comisia prin ordinul din 26 iunie.
Vezi însă că în Monitorul Oficial Partea I nr. 609 din 10.07.2020 a apărut altceva. De la aprobarea și publicarea ordinuljui de ministru cineva a intervenit în el, cu stîngăcie, lăsînd pe site textul aprobat. Textul diferit din Monitorul Oficial modifică rezultatul selecției transparente și deja aprobate, scoate numele meu și al Bogdanei Neamțu (UBB) pe care o transferă la comisia de administrație și adaugă alte patru nume, Ghiță Bărsan, Academia Forțelor Terestre, Sibiu, Mircea Boșcoianu, Academia Forțelor Aeriene Henri Coanda Brasov, Radu Carp, Universitatea București și ANI, (PNL indice H 9), și Radu Cimpoeș, Kingston, fără profil pe Google Scholar și fără citate (vedeti mai jos). Kingston e universitatea pe care și Dan Voiculescu o trece în CV. Întrucît nu a existat un alt ordin de ministru între timp, acesta e rezultatul unei intervenții ilegale de ultim moment, nu se știe a cui (treaba DNA să stabilească), care a dus la o schimbare probabil esențială pentru făptași. Un fals intelectual.
Comisia apărută în Monitorul Oficial

Una din marile mize ale noului CNACTDU sunt doctoratele din zona de securitate/informații. Fără a consulta public comunitatea academică, consiliul a fost restructurat astfel încît institutele din zona de siguranță (Academia Militară și Academia Națională de Informații au fost puse la un loc cu comisia de științe politice. În mod misterios, științele administrative au fost trecute la o comisie separată de sociologie și comunicare. Așa cum a scirs Emilia Șercan, miza acestei noi comisii erau zecile de doctorate problematice din zona de siguranță națională, începînd cu procurorul șef prim adjunct Bogdan Licu, care în martie 2016, alături de alți doctori de la Academia Națională de Informații, a depus o cerere de retragere a titlului. Ulterior, a demarat un proces, cu același scop, iar acest dosar a blocat analiza tezei. În septembrie 2019, însă, Licu a pierdut procesul, iar CNATDCU îi poate verifica doctoratul.Deși a demarat o campanie de verificare a tuturor tezelor susținute la Academia Națională de Informații, ANI nu a sesizat CNATDCU legat de teza lui Licu, așa cum o făcuse în cazul altor teze unde se descoperiseră plagiate. Deci primul caz la rînd pe ordinea de zi a comisie avea mari implicații pentru exact zona gri din România unde figurile de vîrf din justiție se amestecă cu cele din servicii. Modificările operate în ordinul de ministru sunt probabil suficiente pentru a avea o majoritate în favoarea institutelor de informații și apărare, reprezentate nu doar prin membri direcți (cinci la număr), și să pună în minoritate pe cei cîțiva politologi veritabili din comisie.
Nu o cunosc pe dna Anisie, dar nu poți decît să te crucești de ce pot face miniștrii în zilele noastre și ce riscuri își iau. Mai contează dacă sunt șantajați de servicii sau vor pur și simplu să se pună bine? Nu cred. Iată că există dovezi ale existenței și acitivității ilegale ale unor structuri care acționează paralel cu legea și procedurile transparente. Că, exact ca și de virus, există unii care se mai îndoiesc.
Rezultatele căutării indicelui H și profilului public pe Google Scholar pentru Radu Cimpoeș

Sursa: www.cotidianul.ro
- Trădătorul Simion își linge rănile la București, la braț cu „măcelarul de la ICE”: O întâlnire halucinantă cu „Micul Napoleon” al frontierelor americane
Într-o încercare disperată de a-și resuscita imaginea politică și de a masca izolarea sa tot mai evidentă, liderul AUR a bifat o nouă mișcare de PR care frizează absurdul. Trădătorul George Simion își linge rănile pe plan intern căutând validare externă în cele mai controversate colțuri ale politicii americane. Zilele acestea, Simion s-a afișat în … - Cum s-a desfășurat ultima emisiune a lui Ciprian Ciucu la Denise Rifai. Glume, laude și momente de familiaritate între cei doi
Dosarul de corupție în care primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de procurorii DNA că ar fi beneficiat de servicii de promovare electorală și consultanță în schimbul sprijinirii unor demersuri administrative a adus în prim-plan și numele realizatoarei TV Denise Rifai. Între politicianul liberal, Ciprian Ciucu, și vedeta TV Denise Rifai a fost mereu o … - Ilie Sărăcie nu se dă dus de la Palatul Victoria: Crede că nu vom avea guvern până în toamnă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, la Digi24, că România riscă să rămână fără o formulă guvernamentală nouă până spre toamnă, în condițiile în care urmează vacanța parlamentară, iar actuala configurație fragmentată a Legislativului face extrem de dificilă strângerea unei majorități funcționale pentru învestirea unui nou executiv și pentru adoptarea rapidă a pachetelor de reformă. … - VIDEO: Explozie devastatoare la terminalul cheie de export de gaze al Qatarului. Sunt cel puțin 54 de răniți iar 18 persoane dunt dispărute
O explozie a sfâșiat aseară terminalul cheie de export de gaze naturale al Qatarului, în timp ce muncitorii încercau să reia operațiunile acolo după ce Iranul l-a bombardat în timpul războiului, provocând un incendiu care a rănit cel puțin 54 de persoane, alte 18 fiind încă dispărute câteva ore mai târziu. Efectele asupra piețelor 🚨🇶🇦 Video shows initial moments … - Nicușor Dan, surprins la Bruxelles la masă cu Rareș Bogdan (PNL), contestatar al lui Ilie Bolojan, Victor Negrescu (PSD), Eugen Tomac și șeful SPP, Lucian Pahonțu, înaintea Consiliului European
Președintele Nicușor Dan a participat la o întâlnire care ar fi avut loc la Bruxelles înaintea reuniunii Consiliului European din 18 iunie. La masă, alături de șeful statului, apar europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, unul dintre criticii lui Ilie Bolojan din interiorul partidului, propus duminică la Congresul PNL pentru excludere, Victor Negrescu (PSD) – vicepreședinte al …




