Politică

Alina Gorghiu, parte a grupării baronilor corupți din PNL cere guvern cu PSD

Alina Gorghiu, apropiată a grupării Thuma a contestat, în ședința conducerii PNL de marți, scenariul unei decizii rapide privind intrarea partidului în opoziție după căderea Guvernului Bolojan, potrivit unor surse politice. Fosta președintă a PNL ar fi susținut că o asemenea hotărâre nu poate fi luată fără consultarea bazei partidului și fără a ține cont de rolul constituțional al președintelui Nicușor Dan în desemnarea viitorului premier. Alina Gorghiu își dorește în continuare un guvern cu PSD.

Intervenția Alinei Gorghiu a avut loc în contextul disputelor interne din PNL declanșate după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. În timp ce o parte a conducerii susține trecerea partidului în opoziție, alți lideri liberali cer ca PNL să rămână la masa negocierilor pentru o nouă formulă de guvernare prooccidentală.

Potrivit surselor politice, Alina Gorghiu i-ar fi transmis lui Ilie Bolojan că opoziția nu este o decizie simplă, mai ales în condițiile în care PNL și-a asumat guvernarea cu el premier pentru menținerea direcției prooccidentale a României.

„Ideea de opoziție nu e facilă, domnule președinte, mai ales că ne-am asumat pentru dumneavoastră ca premier guvernarea pentru o guvernare prooccidentală. Dacă lăsăm loc AUR pentru guvernare, decizia nu e ușoară”, ar fi spus Alina Gorghiu în ședința PNL.

Gorghiu invocă problema consecvenței politice

Alina Gorghiu ar fi amintit o discuție anterioară de la Cotroceni, la care ar fi participat 14 parlamentari liberali din Camera Deputaților, în care Ilie Bolojan i-ar fi întrebat cum văd alianța cu PSD. Potrivit acesteia, atât Florin Roman, cât și ea ar fi spus că nu sunt de acord cu o formulă politică alături de social-democrați, însă problema de fond este modul în care PNL ia deciziile și dacă își păstrează coerența.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button