Politică

Un nou scandal în USR: Afaceri, bani și nunți

Viceprimarul Sectorului 6, Alexandru Gâdiuţă a scris marţi pe Facebook că a fost exclus din USR cu trei săptămâni înainte de alegerile interne. El precizează că ”30 de minute de audieri l-au tocat despre nunta pe care a făcut-o anul trecut şi că l-au acuzat că a făcut nunta prea târziu faţă de cununia civilă. ”M-au întrebat chiar şi cât a fost darul primit de la anumite persoane participante”, a mai spus el despre discuţiile din şedinţa USR. Viceprimarul anunţă că va folosi toate căile de atac interne si externe împotriva acestei decizii şi precizează că va depune plângere împotriva celor care l-au calomniat.

”Am fost exclus din USR cu trei săptămâni înainte de alegerile interne! Azi noapte, după aproximativ două ore de audieri, Biroul Municipal condus de Vlad Voiculescu a decis să mă excludă din USR, partid pe care l-am fondat împreună cu Nicuşor Dan şi alti oameni dornici de schimbare în 2015. Am demontat toate acuzaţiile, supoziţiile şi calomniile, dar nu a contat. Fracturi de logică lipsite de dovezi au stat la baza excluderii”, a scris Alexandru Gâdiuţă pe Facebook. 

El afirmă că ”cronologic, a fost acuzat în sesizare de angajarea de userişti în institutiile pe care le are în coordonare prin mecanisme similare celor folosite de PSD şi PNL, dar şi de faptul că ar fi permis ca una dintre instituţiile pe care le are in coordonare să fie utilizată ca ”poartă de intrare discretă pentru toţi membrii PNL Sector 6”, care ar fi câştigat acolo concursuri şi au intrat astfel in administraţia locală”. 

”Le-am explicat că un viceprimar nu angajează oameni si că în administraţia locală apartenenţa politică nu este un criteriu de avantajare sau de respingere. Nu a contat. Apoi – de presiuni care ar fi fost făcute de oamenii care au intrat în administraţie ca funcţionarii să se înscrie în USR şi să mă susţină. Tragi-comic. Nu există astfel de presiuni. Mai mult, oameni din administraţie care au dorit să se alăture voluntar USR Sector 6 nu au fost acceptaţi de conducerea filialei. M-au acuzat de schimbarea unor directori la Administraţia Şcolilor si de nişte achiziţii la care nu am fost parte si la care din contră nu am voie să fiu parte în procesul de contractare. Le-am explicat asta, nu au venit cu nici o dovadă împotriva mea, dar nu a contat”, spune Gădiuţă. 

Viceprimarul continuă: ”Bomboana de pe colivă – cam 30 de minute de audieri m-au tocat despre nunta pe care am făcut-o în timpul mandatului, anul trecut. M-au acuzat că am făcut nunta prea târziu faţă de cununia civilă (?!) au scris în sesizare inclusiv ”că în contextul ocupării unei funcţii publice este de datoria oricărui membru de partid să evite astfel de expuneri. Acest mod de a dobândi venituri, pe durata unui mandat într-o funcţie publică în care ai decizie asupra unui buget important, ridică foarte multe suspiciuni şi constituie un risc de imagine foarte mare pentru USR. M-au întrebat chiar şi cât a fost darul primit de la anumite persoane participante”, scrie în postare Alexandru Gâdiuţă. 

Viceprimarul anunţă că va folosi toate căile de atac interne si externe împotriva acestei decizii.

”Totul este o mizerie. Voi depune plângere împotriva celor care m-au calomniat. Odată cu această înscenare am aflat lucruri despre inchizitorii mei, lucururi pe care, dacă se confirmă după ce le verific, vi le voi comunica vouă şi organelor abilitate sub forma de plângeri. Voi continua mandatul, voi continua să lupt pentru comunitate!”, mai spune Gâdiuţă. 

Viceprimarul de la Sectorul 6 Alexandru Gâdiuţă a fost exclus din USR după ce a fost acuzat de colegi că ar fi facilitat angajarea unor colegi de partid, loiali, la instituţiile din subordine, iar una dintre aceste instituţii ar fi încheiat contracte cu firma unui membru al filialei USR Sector 6.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button