Știrile 60m.RO

Un milion de euro aruncați pe imagine: Ciolacu și Grindeanu au forțat punerea în circulație ilegală a unei rame Alstom

Pentru o apariție televizată și un moment electoral de imagine, fostul premier Marcel Ciolacu și fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, au presat CFR Călători să introducă în circulație o ramă Alstom care nu fusese recepționată legal de ARF. Acest abuz s-a soldat cu o gaură de aproape un milion de euro în bugetul operatorului feroviar, bani care nu pot fi recuperați din cauza lipsei documentelor legale.

Poate vă mai aduceți aminte de pozele de grup cu jurnaliștii făcute anul trecut de către fostul premier Marcel Ciolacu și fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, în rama Alstom Coradia Stream, cu ocazia primei sale curse între București și Brașov. Momentul face parte din panoplia inaugurărilor menite să aducă voturi înainte de alegeri, în pofida pierderilor aduse statului de astfel de festivisme. Politicienii sunt mai degrabă interesați de faima lot decât de consecințeele deciziilor lor asupra banilor publici.

Vorbim aici de autostrăzile cu panglici tăiate înainte de recepția finală care se surpă ulterior, dar și de trenuri inaugurate fără să aibă parcurse toate procedurile legale.

O ramă la limita legalității

Ultimul exemplu este inaugurarea ramei Alstom Coradia Stream RE-IR TS02 în luna noiembrie 2024 în condițiile în care aceasta nu avea recepția finală făcută și nu era în proprietatea ARF. Practic, rama a circulat la acel moment pe baza unui protocol semnat de CFR Călători cu Alstom, peste capul ARF.

Problema nu este doar una scriptică, formală, birocratică. Rama a fost utilizată timp de nouă luni de către CFR Călători fără a avea recepția făcută de către ARF. Practic, rama nu s-a găsit în proprietatea ARF. Cum utilizarea ei are la bază un contract de servicii publice între ARF și CFR Călători, prima insituție nu a avut în tot acest timp cum să acorde operatorului național compensația cuvenită, afirmă surse oficiale sub protecția anonimatului într-o discuție cu Club Feroviar. Socotit la o durată de exploatare de 280 de zile și un parcurs mediu zilnic de 400 de km, rama a parcurs fără a avea recepția făcută 112.000 km, distanță pentru care compensația este de aproape un milion de euro, socotind o compensație de 40 de lei la tren-km.

Prinde orbul, scoate-i ochii

Bani pe care ARF nu are cum să-i plătească, căci rama nu era în proprietatea sa. Mai mult, pentru același motiv, ARF nu a putut  nici să facă o asigurare trenului, aceasta costând în jur de 70.000 euro pe an.

Practic, rama a intrat în posesia ARF abia marți, potrivit unui comunicat al Autorității postat pe pagina sa de socializare.

Transferul de proprietate, abia marți

Potrivit ARF, marți, o echipa de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat recepția finală a ramei electrice RE-IR de tip Coradia Stream, unitatea TS02, la Depoul Alstom situat în incinta Atelierelor CFR Grivița.

„TS02 este cea de-a doua unitate multiplă electrică (EMU) interregională, construită și furnizată de constructorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR. Procesul de recepție finală a fost similar cu cel anterior desfășurat în data de 22 iulie 2025, la aceeași locație, pentru unitatea TS03”.

„Prin semnarea procesului-verbal de recepție pentru punerea în serviciul comercial de transport feroviar de călători, s-a efectuat transferul dreptului de proprietate asupra ramei RE-IR TS02, de la furnizor către beneficiar, respectiv de la Alstom către ARF. Alături de reprezentanții Alstom și ARF, la această acțiune a participat și un reprezentat al Asocierii Egis România S.A. – Egis Rail, în calitate de supervizor al acestui contract de achiziție de material rulant. De asemenea, tot astăzi ARF a predat spre administrare rama RE-IR TS02 către operatorul de transport feroviar național SNTFC „CFR – Călători” – S.A., ramă ce face parte din lotul celor 12 trenuri atribuite de ARF, în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1) nr. RUIC 61/29.12.2023, aprobat prin HG nr. 1328/28.12.2023”, spune Autoritatea.

Ulterior, pe măsură ce restul de 10 rame electrice interregionale din acest lot vor intra în proprietatea ARF, vor fi predate către SNTFC „CFR – Călători” – S.A.

Acestea vor circula pe toate rutele din contract (CSP-L1), respectiv:

  1. București – Constanța;
  2. București – Craiova;
  3. București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;
  4. București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;
  5. București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Despre proiect

Acest demers face parte dintr-un proiect fazat, derulat în două etape succesive:

– prima etapă a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 ÷ 2020

– a doua etapă este cofinanțată prin Programul Transport (PT) 2021 ÷ 2027.

Valoarea totală a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:

– 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor;

– 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;

– 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button