Republica MoldovaȘtirile 60m.RO
Un grup de profesori din Rep. Moldova și România participă la competiția „RoboMaraton”
47 de profesori din Republica Moldova şi România, care predau la cercurile de robotică, participă la un „RoboMaraton” online.
Instituţiile din care fac parte cadrele didactice le-au oferit câte un set de piese, iar dascălii trebuie să construiască acasă prototipul unei imprimante. Câştigătorul care va da dovadă de creativitate, atât în construcţia robotului cât şi în mesajul ce urmează a fi imprimat, va fi premiat, notează TVR Moldova.
„RoboMaraton” se află la prima ediţie şi este organizat de Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico”.
Câștigătorii vor primi diplome de merit: Locul I, II, II, iar câștigătorul locului I va primi un premiu bănesc în valoare de 500 de lei moldovenești.