JUSTIȚIE

Un fost ministru în Guvernul Cioloș a semnat un acord de recunoaștere în fața procurorilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat pentru 15 decembrie primul termen la care va lua în discuție acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de fostul ministru al Energiei din Guvernul condus de Dacian Cioloș, Victor Grigorescu, cu procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, informează NewsOnline.ro.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înregistrat la Înalta Curte pe 3 noiembrie.

Pe 23 iunie anul acesta președintele Klaus Iohannis aviza pozitiv cererea Parchetului General de a începe urmărirea penală împotriva lui Victor Grigorescu pentru fals în declarații.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, anunța Administrația Prezidențială în luna iunie.

Agenția Națională pentru Integritate (ANI), în urma unor verificări, a descoperit nereguli în declarația de avere a fostului ministru.

Mai exact, în document figura un venit de 791.500 de lei obținut din închirierea „unui bun mobil”. Bunul respectiv s-a dovedit a fi o platformă online, monitoreu.com, pe care a închiriat-o unei companii offshore. Grigorescu a încasat acești bani deși site-ul nu funcționa.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button