Internațional

Un europarlamentar olandez spune că Serbia va trebui convinsă „cu bățul” să accepte planul franco-german pentru Kosovo

Europarlamentarul olandez Thijs Reuten, se declară dezamăgit de faptul că președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a refuzat să semneze, deocamdată, planul pentru Kosovo propus de marile puteri, în frunte cu Germania și Franța.

Conform acestuia, tacticile „cu binișorul” au eșuat, iar acum Serbia trebuie convinsă „cu bățul”.

„Pe cât este de dezamăgitor, pe atât este de nesurprinzător. Refuzul rușinos al lui Vucici de a semna înțelegerea de normalizare cu Republica Kosovo, pe care l-a acceptat luni, sugerează clar că Serbia doar trage de timp. Din nou. Concesiile trebuie să înceteze. Morcovul nu a funcționat. Scoateți bățul”, a scris el.

Referința este la expresia anglofonă „Carrot or stick”, care ar fi echivalentă cu „binișorul sau cu forța”.

Reuten face referire la discuțiile de pe 28 februarie de la Bruxelles, dintre Serbia și Kosovo, mediate de UE. Președintele Vucici a declarat că nu semnează dacă asta înseamnă acceptarea Kosovo în rândul ONU.

În luna ianuarie, Vucici a primit un ultimatum din partea Marilor Puteri: fie acceptă planul franco-german pentru Kosovo, fie țara va fi blocată în drumul spre UE, iar investițiile occidentale vor fi retrase din Serbia.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button