Ungaria dă replica celor din Comisia Europeană, după un raport în care este criticată: „Absurd, fals, nefondat”

„Raportul Comisiei Europene privind statul de drept este absurd şi fals şi nu poate servi drept bază pentru o discuţie aprofundată în Uniunea Europeană”, a afirmat miercuri ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, potrivit France Presse, anunță AGERPRES.
„Conceptul său şi metodologia sa sunt imperfecte, sursele sale sunt dezechilibrate, iar conţinutul său este nefondat”, a scris Judit Varga pe Facebook, ca reacţie la raportul prezentat miercuri de Comisie şi care critică îndeosebi Ungaria pentru atingeri aduse independenţei justiţiei.
Subiectul promite să fie unul din dosarele fierbinţi la summitul UE de joi şi vineri. Ungaria ameninţă să blocheze planul european de relansare, refuzând orice legătură între acordarea de fonduri şi respectarea separaţiei puterilor.
„Este inacceptabil ca raportul Comisiei asupra statului de drept să fie redactat de organizaţii provenite dintr-o reţea internaţională finanţată în mod centralizat şi angajată într-o campanie politică coordonată contra Ungariei”, a mai spus Judit Varga.
„Capitolul privitor la Ungaria (din raport) face referire la 12 organizaţii ale societăţii civile. Unsprezece dintre ele au primit în aceşti ultimi ani un sprijin financiar de la fundaţii Open Society, legate de dl Soros”, a adăugat ea.
Guvernul premierului suveranist Viktor Orban îl acuză în mod regulat pe miliardarul evreu american de origine ungară George Soros de manipularea instituţiilor europene spre a obţine o schimbare de majoritate politică la Budapesta, aminteşte France Presse.
Sursa: Agerpres
- Lovitură pentru români: Guvernul pregătește cea mai mare creștere de impozite pe locuințe din ultimii aniProprietarii de locuințe și șoferii de mașini electrice de lux vor fi direct afectați de noile măsuri fiscale anunțate de Executiv. Guvernul condus de Ilie Bolojan, în negocieri cu Comisia Europeană, pregătește o majorare drastică a impozitelor pe locuințe, între 60 și 70%. În plus, se discută introducerea unei taxe speciale pentru autoturismele electrice scumpe. …
- Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice”: un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie BolojanPrim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice” drept un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie Bolojan. Potrivit lui Lulea, microbuzele pentru transportul școlar sunt achiziționate la prețuri de două-trei ori mai mari decât valoarea reală, în timp ce mii de unități au fost contractate în aceleași condiții la nivel național. …
- Proeuropenii, jefuitorii mileniului III: taxe masive pe locuințe impuse românilorGuvernul intenționează să majoreze impozitele pe locuințe la nivel local cu 60% până la 70%, măsură care va fi inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale pregătit de Executivul condus de Ilie Bolojan, a anunțat miercuri vicepremierul Tanczos Barna, într-o declarație exclusivă pentru Digi24. „Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe …
- Vladimir Ciorbă scapă definitiv de controlul judiciar în dosarul NordisOmul de afaceri Vladimir Ciorbă, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a obținut în instanță revocarea definitivă a controlului judiciar. În dosar există sechestru pe sute de imobile și conturi bancare, iar ancheta continuă. Omul de afaceri Vladimir Ciorbă, principalul vizat în dosarul …
- Campusul sabotat de propriul promotor: proiectul lui Bolojan, de la „model național” la eșec totalInaugurat cu fast și prezentat ca o premieră absolută pentru România, Campusul dual din Oradea a fost rapid transformat într-un eșec de proporții. Ironia amară este că cel care l-a promovat și l-a ridicat pe un piedestal, Ilie Bolojan, este același care, ajuns premier, a schimbat legea și a făcut imposibilă funcționarea liceului. Din investiție …