Un bărbat din Piteşti a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de exploatarea cerşetoriei
Un bărbat de 69 de ani din Piteşti a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de exploatarea cerşetoriei, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare referitoare la acest caz.
”Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016 – iulie 2021, acesta ar fi determinat un bărbat de 68 de ani, din comuna Niculiţel, judeţul Tulcea, persoană aflată într-o situaţie de vulnerabilitate, să apeleze, în mod repetat, la mila publicului, pe raza municipiului Piteşti şi a comunei Bradu, obţinând, pentru sine, foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi”, informează IPJ Argeş.
Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 4 Piteşti şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, marţi, au efectuat trei percheziţii la domiciliu şi la alte două imobile ale persoanei în cauză, aflate în Piteşti.
În urma percheziţiilor au fost identificate bani şi bijuterii. În urma cercetărilor, a fost ridicată suma de 4.400 de lei, iar bijuteriile au fost lăsate în custodie, arată IPJ Argeş.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.