Prima ţară europeană care îşi mută ambasada din Israel la Ierusalim

Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.
În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.
Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.
„Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.
Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi. Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.
Sursa: Ziarul Financiarul
- Contracte fictive pentru drumuri inexistente: Primar din Suceava, acuzat de DNA că a sifonat milioane din bani publici
Primarul comunei Dumbrăveni din județul Suceava, Ioan Pavăl, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) — Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual. Prejudiciul total adus bugetului de stat depășește 3,3 milioane de lei, potrivit rechizitoriului. Edilul este cercetat în stare de libertate, iar dosarul a fost … - Motorina a sărit de 8,2 lei iar scumpirile continuă: avertismentul specialiștilor
Motorina a trecut deja de 8,2 lei pe litru în unele benzinării, iar specialiștii spun că prețul ar putea urca spre 8,3, 8,5 lei dacă tensiunile din regiune și evoluția petrolului pe piețele internaționale continuă. O analiză a Asociației Energia Inteligentă arată că scumpirile nu s au încheiat și că majorările din ultimii ani au … - Bogdan Pîrlog, critici dure la adresa sistemului de urmărire penală
Procurorul militar Bogdan Pîrlog și-a prezentat proiectul de candidatură pentru funcția de procuror general al României în fața comisiei de la Ministerul Justiției, într-un context pe care îl consideră extrem de complicat pentru sistemul judiciar. Acesta a susținut că magistratura traversează „unul dintre cele mai dificile momente”, subliniind că justiția rămâne „principalul pilon al statului”, dar că funcționarea ei … - Islanda pregătește un referendum de aderare la UE. Un „Da” ar însemna că mica națiune insulară va intra înaintea tututor celorlalte candidate
Islanda ia în considerare organizarea unui vot privind reluarea negocierilor de aderare la UE chiar din luna august, au declarat pentru Politico.eu două persoane familiarizate cu pregătirile pentru aderare ale acestei țări insulare cu o populație de 400.000 de locuitori. Această evoluție vine într-un context în care pare să crească impulsul pentru extinderea UE, Bruxellesul lucrând la … - Scandal la Primărie. Ciprian Ciucu acuzat de cenzură, detașări masive și protejarea unor contracte ilegale de milioane de euro
Primarul Ciucu a clamat dorința de colaborare, în realitate se așteaptă ca toți consilierii să fie niște simpli „supuși” care să voteze proiectele fără a pune întrebări. Cele 4 acuzații majore 18 milioane de lei pentru avocați externi, deși PMB are 78 de juriști. În cadrul Comisiei de Buget-Finanțe, Zară a cerut explicații Direcției Juridice. …




