UMDR face legea în România. Ionuț Neagu (AUR): Senatul a adoptat un proiect de lege discriminatoriu pentru români
Senatul a adoptat luni, 31 octombrie, un proiect de lege discriminatoriu pentru români, a atras atenția senatorul AUR Ionuț Neagu, în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a Legii educației naționale nr.1/2011, inițiată de parlamentari PSD, UDMR și minorități.
Ionuț Neagu a explicat că forma în care a fost adoptat proiectul este problematică: în comisii a fost trecut un articol în mod ilegal, iar prin acest articol s-a reușit înlocuirea sintagmei inițiale de grup etnic cu sintagma de minoritate națională. Amendamentul aparține senatorului PNL Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș și a fost adoptat cu majoritate de voturi de membrii comisiilor:
Senatorul AUR Ionuț Neagu a avertizat că, dacă acest proiect va trece de Camera Deputaților, for decizional, va duce la asimilarea românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș de către marea masă maghiară. „Este inadmisibil. Acest proiect continuă politica UDMR și, implicit, a Budapestei”.
Proiectul a fost adoptat de Senat cu 57 de voturi „pentru”, 14 voturi „contra” – voturile AUR și 41 de „abțineri”, aparținând PSD.