Șefa secției Boli infecțioase a Spitalului din Suceava s-a îmbolnăvit a doua oară de Covid-19

Țefa secției Boli infecțioase din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Monica Terteliu, s-a îmbolnăvit a doua oară de Covid-19. Surse apropiate familiei Terteliu au declarat că de data aceasta medicul are o formă mai severă de boală, față de prima dată, când a avut o formă ușoară spre medie. Acum, virusul i-a afectat și o parte din organele interne.
Informațiile științifice existente până la această oră nu oferă date despre reinfectarea cu SARS-Cov 2, astfel că nu se știe dacă este vorba despre o mutație a virusului inițial sau acest lucru se întâmplă în urma supraexpunerii la virus. Până acum, se considera că cine a trecut prin boală are imunitate, chiar dacă nu se știe cât timp ar dura imunitatea.
Dr. Monica Terteliu este internată în spital, sub tratament și atentă monitorizare medicală. Prima dată, ea s-a îmbolnăvit de Covid-19 în a doua jumătate a lunii martie. Chiar și în perioada în care a fost bolnavă a păstrat permanent legătura cu colegii din spital și a asigurat telefonic consultațiile. După ce a revenit la spital, a lucrat mult peste orele de program, în secția cea mai solicitată în această perioadă, astfel încât la expunerea masivă la virus s-a adăugat și suprasolicitarea, care ar fi putut fi un factor favorizat la reinfectare. Se pare că este primul caz din România, de reîmbolnăvire a unui medic cu Covid-19.
Având în vedere acest lucru, interesul științific pentru caz este foarte mare, astfel încât este foarte posibil ca dr. Monica Terteliu să fie preluată de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București.
Sursa: Monitorul de Suceava
- Iluzia că Simion ține AUR sus. Cu lideri raționali, formațiunea ar putea exploda electoral
Există o iluzie pe care George Simion și cercul său apropiat încearcă să o întrețină în spațiul public: aceea că AUR se află la un nivel electoral ridicat datorită liderului său și că, fără Simion, partidul s-ar prăbuși. Realitatea poate fi citită însă exact invers. În condițiile în care AUR ocupă o mare parte din … - UDMR, gata să susțină un guvern minoritar PSD
UDMR este pregătită să contribuie la instalarea rapidă a unui nou guvern și ia în calcul inclusiv susținerea parlamentară a unui Executiv minoritar condus de PSD, a declarat miercuri Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Formațiunea exclude însă categoric orice majoritate din care ar face parte AUR. „Orice altceva este posibil”, a transmis … - Fosta adjunctă a ITM Bihor, condamnată definitiv pentru că avertiza oamenii de afaceri când se fac controale
Fosta adjunctă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Racz (în prezent Popa), a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Oradea la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru divulgarea unor informații care nu erau destinate publicității, anunță Bihoreanul. Prin aceeași decizie, instanța a menținut hotărârea de achitare a acesteia pentru … - Bolojan îl readuce pe Dantes Bratu la șefia Inspecției Muncii, în ciuda unui trecut plin de controverse: aviz negativ pentru secrete de stat, raport dur al Corpului de Control și suspendarea după „azilele groazei”
Premierul Ilie Bolojan a decis readucerea lui Dantes Nicolae Bratu la conducerea Inspecției Muncii, instituție pe care acesta a mai condus-o timp de mai mulți ani și de la șefia căreia a fost îndepărtat în repetate rânduri. Numirea este una cel puțin controversată în raport cu discursul despre reformarea și profesionalizarea administrației: Bratu a fost vizat în trecut de … - Rețeaua de sifonare a banilor publici pentru fabrica de trolli a lui George Simion
În timp ce populația României este sugrumată de taxe tot mai mari, iar bugetul țării se află la limita crahului, la Parlamentul României se desfășoară o schemă mascată de sifonare a banilor publici. Sub pretextul asigurării activității legislative, George Simion și conducerea AUR au transformat resursele statului într-o mașinărie de propagandă politică, deturnând fondurile alocate …




