InternaționalȘtirile 60m.RO

UE cheamă SUA să-şi „reconsidere decizia” de a pune capăt relaţiei cu OMS

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au „îndemnat” sâmbătă SUA să-şi „reconsidere decizia anunţată” de a rupe relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.

„Cooperarea şi solidaritatea globale prin intermediul unor eforturi multilaterale sunt singurele mijloace eficace şi viabile pentru a câştiga această bătălie cu care lumea este confruntată”, au subliniat cei doi responsabili europeni, referindu-se la actuala pandemie de COVID-19.

„OMS trebuie să continue să fie în măsură să conducă răspunsul internaţional la pandemii, actuale şi viitoare. Pentru aceasta, participarea şi sprijinul tuturor sunt necesare şi indispensabile”, au adăugat ei într-un comunicat.

„În faţa acestei ameninţări mondiale, a venit momentul să întărim cooperarea şi să găsim soluţii comune. Trebuie evitate acţiunile care slăbesc rezultatele la nivel internaţional. În acest context, îndemnăm Statele Unite să-şi reconsidere decizia anunţată”, au mai declarat Von der Leyen şi Borrell.

„În timp ce lumea continuă să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, principala sarcină a fiecăruia este să salveze vieţi şi să atenueze această pandemie”, au mai spus oficialii UE, amintind că Uniunea „continuă să susţină OMS în această privinţă şi a furnizat deja fonduri suplimentare”.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că ‘pune capăt relaţiei’ dintre ţara sa şi OMS, pe care o acuză de la începutul pandemiei că s-a arătat prea indulgentă faţă de China.

SUA, în mod tradiţional principalul finanţator al OMS, „vor redirecţiona aceste fonduri spre alte nevoi de sănătate publică urgente şi mondiale care le merită”, a spus Trump în faţa presei.

Sursa: www.agerpres.ro

Back to top button