Politică

Ucraineni depistați cu 490.000 de dolari în rucsac la vama Siret

Un ucrainean a fost găsit de poliţiştii de frontieră în punctul de trecere a frontierei Siret cu suma de 390.000 de dolari, după ce unei ucrainence i-a fost găsită suma de 100.000 de dolari, la 50 de metri de acelaşi punct de trecere, a informat purtătorul de cuvânt Iulia Stan, citată de Agerpres.

În continuarea cercetărilor legate de cazul femeii cu dublă cetăţenie ucraineano-română, care a fost depistată cu 100.000 de dolari, miercuri s-a prezentat la sediul PTF Siret un cetăţean ucrainean care a susţinut că cei 100.000 de dolari îi aparţin.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, avea asupra lui un rucsac în care a declarat că mai are 400.000 de dolari, iar toată suma, împreună cu cea a femeii, este a lui.

În urma unor verificări specifice cu privire la documentele prezentate de bărbat pentru banii pe care-i deţinea şi a constatării faptului că există neconcordanţe între declaraţiile femeii şi ale bărbatului, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Ca urmare, în urma inventarierii valutei din rucsacul bărbatului, s-a constatat că este vorba despre 390.000 de dolari, valută ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

„În total, în cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră au confiscat de la ambele persoane suma de 490.000 de dolari. Poliţiştii de frontieră fac verificări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi”, a arătat sursa citată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button