Care sunt noile relugi pentru obținerea vizei de flotant

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat luni o serie de măsuri restrictive, care au intrat deja în vigoare, pentru obținerea vizelor de flotant, printre acvestea numărându-se un număr limitat de persoane care pot figura la aceeași adresă și, de asemenea, un număr minim de zile pe lună pe care un solicitant de viză de flotant să le petreacă la locuința secundară.
”În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi: 1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă; 2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, verificările vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă.
„Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă. Prin „număr mare de solicitări” se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară”, a mai precizat Dajbog.
Purtătoarea de cuvânt a MAI explicat că noile reguli au fost impuse în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie.
Sursa: Agerpres
- Autostrada București-Alexandria primește acordul de mediu
Pe 25 martie 2026, Agenția pentru Protecția Mediului a emis acordul de mediu pentru Autostrada București-Alexandria, reprezentând un pas semnificativ pentru inițierea lucrărilor. Autostrada București-Alexandria a primit acordul de mediu La 25 martie 2026, Agenția pentru Protecția Mediului a emis acordul de mediu pentru Autostrada București-Alexandria. Momentul marchează un pas esențial pentru demararea proiectului. „Agenția pentru protecția … - CSAT și Guvernul României joacă alba-neagra cu escaladarea prețurilor la carburanți
Creșterea galopantă din ultima perioadă a prețurilor la benzină și motorină este deocamdată doar monitorizată de instituțiile-cheie ale statului, care își pasează de la una la alta responsabilitatea stopării acestor creșteri. Premierul Ilie Bolojan, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, refuză să aplice prevederile legale în vigoare pentru stoparea creșterii prețurilor la … - O dronă a intrat 4 km pe teritoriul României, în județul Tulcea. S-a prăbușit în apropiere de satul Parcheș
Două aeronave F-16 au decolat, noaptea trecută, la ora 00.16, de la Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației aeriene, după ce forțele Federației Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a județului … - Peste 55% dintre moldoveni ar vota unirea Republicii Moldova cu România. Primul sondaj care include opinia diasporei
Un sondaj recent arată că, per ansamblu, susținerea pentru unirea Republicii Moldova cu România este mai mare decât opoziția, dacă sunt luate în calcul atât opinia din țară, cât și cea din diaspora. Datele cumulate indică faptul că aproximativ 47% dintre respondenți ar vota pentru unire, în timp ce circa 36,5% s-ar pronunța împotrivă. Totodată, în jur … - Semnal de alarmă în Deltă! Creșterea numărului de mistreți poate favoriza pesta porcină africană
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) a făcut, miercuri, în timpul unei şedinţe a Comitetului local pentru combaterea bolilor de pe lângă Prefectura judeţului Tulcea, un apel pentru respectarea legislaţiei privind creşterea porcilor în gospodării private, în contextul în care în ultima perioadă s-au primit semnale potrivit cărora a crescut numărul mistreţilor din Delta Dunării, care sunt …




