Uciderea Irynei Zarutska, ucraineanca de 23 de ani care a fugit de război și a mers în Statele Unite căutând liniște și siguranță, face valuri pe rețelele de socializare în SUA. Asasinul avea multe infracțiuni la activ, era bolnav psihic și totuși el a fost lăsat de justiție în libertate încât a ajuns să ucidă din senin în tren. Nimeni nu a sărit să ajute victima, iar presei americane i se reproșează că nu a insistat asupra cazului precum în cele ale victimelor de culoare.
Imaginile o arată pe Iryna cum se prăbușește, pasagerii pleacă și pe asasin îndepărtându-se ținând arma însângerată.
Politicianul Ken Blackwell, pe Facebook:
”O tânără femeie zăcea pe moarte în fața a cinci adulți. Sângera, viața i se revărsa pe pământ, iar ei nu au făcut nimic. Nimeni nu s-a grăbit spre ea.
Nimeni nu și-a pus mâinile pe rănile ei.
Nimeni nu a ridicat un deget pentru a o salva. Au stat pur și simplu acolo, privind cum ultimele ei clipe se scurgeau. Acesta nu este doar un eșec. Acesta este un colaps moral.
Și iată adevărul pe care nimeni din mass-media nu vrea să-l spună cu voce tare: dacă rolurile ar fi fost inversate – dacă victima ar fi fost o tânără femeie de culoare, iar martorii ar fi fost albi – știi exact ce s-ar fi întâmplat în continuare.
Fiecare agent de știri ar difuza povestea non-stop. Hashtag-uri ar fi fost plasate pe fiecare rețea de socializare.
Ezită. Se gândesc dacă intervenția va fi celebrată sau condamnată.
Nu se întreabă: „Cum pot ajuta?”, ci „Acesta este genul de victimă care contează?”
Asta e rău.
Cuțitul a ucis-o pe Iryna. Dar boala indiferenței a ucis-o și pe ea. Boala unei culturi care recompensează indignarea doar atunci când este utilă din punct de vedere politic. Boala liderilor și a presei care aprind focul de dezbinare, dar ignoră tragediile care nu le servesc povestea.
Moartea acestei tinere ar trebui să ne bântuie ca națiune.
Ar trebui să ne trezească la cât de mult am căzut. Trebuie să ne întrebăm: ce fel de oameni stau deoparte și privesc pe cineva murind? Ce fel de țară permite ca unele victime să fie uitate pentru că nu se potrivesc narațiunii?
Sângele ei strigă după dreptate – nu doar împotriva bărbatului care a ucis-o, ci și împotriva unei culturi care a privit în altă parte.
Iryna merită să fie amintită. Merită ca povestea ei să fie spusă. Și dacă a mai rămas ceva bun în noi ca națiune, acesta va consta în faptul dacă vom lăsa moartea ei să însemne ceva sau dacă îi vom permite să dispară în tăcere”.
(…)
”Brown (criminalul – nr) a recunoscut ulterior, într-un apel înregistrat de sora sa: „Mi-am rănit mâna înjunghiind-o. Nici măcar nu o cunosc pe doamnă. Nu i-am spus niciodată un cuvânt doamnei. E înfricoșător, nu-i așa? De ce ar înjunghia cineva pe cineva fără motiv?”
A bâlbâit despre „materiale străine” plantate în creierul său și a susținut că ea „i-a citit gândurile”. Sora sa, Tracey, a declarat pentru Daily Mail că „crede cu tărie că nu ar fi trebuit să fie deloc pe străzi” și a dat vina direct pe statul Carolina de Nord pentru că l-a eliberat de nenumărate ori.
Și cine l-a readus pe străzi? Daily Mail relatează că judecătoarea Teresa Stokes a fost prezentată cazului lui Brown pe 21 ianuarie. Știa că era delirant, periculos și suna la 911 cu tirade paranoice despre microcipuri în creier. Cu toate acestea, i-a acordat cauțiune fără numerar – doar o „promisiune scrisă” de a se întoarce în instanță. Fără tratament. Fără izolare. Fără protecție pentru public.
Nu era prima lui șansă. Ispășise o pedeapsă pentru jaf armat. Și-a agresat propria soră. A fost arestat de nenumărate ori, de fiecare dată un steag roșu ambulant. Dar Charlotte, condusă de democrați, și judecători precum Teresa Stokes, au decis că readucerea lui pe străzi merita riscul. Și acum o femeie nevinovată este moartă”.
VIDEO cu impact emotional
