UBS încearcă să salveze Credit Suisse de la faliment
Discuţiile privind salvarea Credit Suisse continuă duminică, în timp ce UBS a cerut 6 miliarde de dolari de la guvernul elveţian pentru a acoperi costurile, în eventualitatea că ar cumpăra instituţia financiară aflat în dificultate, a declarat o persoană care cunoaşte discuţiile, transmite Reuters.
Autorităţile se străduiesc să rezolve o criză de încredere la Credit Suisse, care are o istorie de 167 de ani, cea mai importantă bancă la nivel global care a fost atrasă în turbulenţele provocate de prăbuşirea băncilor americane Silicon Valley Bank şi Signature Bank în ultima săptămână.
În timp ce autorităţile de reglementare doresc o soluţie înainte ca pieţele să se redeschidă luni, o sursă a avertizat că discuţiile întâmpină obstacole semnificative şi că 10.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate dacă cele două bănci se vor combina.
Garanţiile pe care le cere UBS ar acoperi costul lichidării unor părţi din Credit Suisse şi potenţialele costuri legate de litigii, au declarat două persoane pentru Reuters.
Credit Suisse, UBS şi guvernul elveţian au refuzat să comenteze.
Negocierile frenetice din acest weekend urmează unei săptămâni brutale pentru acţiunile bancare şi eforturile din Europa şi SUA de a susţine sectorul bancar.
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a luat măsuri pentru a susţine depozitele consumatorilor, în timp ce banca centrală elveţiană a împrumutat circa 50 de miliarde de dolari Credit Suisse, pentru a-şi stabiliza bilanţul.
UBS a fost supusă presiunii din partea autorităţilor elveţiene să preia Credit Suisse, pentru a ţine criza sub control, au spus două persoane care cunosc problema.
Planul ar putea duce la desprinderea de grup a diviziei elveţiene a Credit Suisse.
Elveţia se pregăteşte să utilizeze măsuri de urgenţă pentru a accelera acordul, a relatat Financial Times, citând două persoane familiare cu situaţia.
Autorităţile americane sunt implicate, lucrând cu omologii lor elveţieni pentru a ajuta la intermediarea unei înţelegeri, a scris Bloomberg News, citându-i şi pe cei familiarizaţi cu chestiunea.
Între timp, miliardarul Warren Buffett, fondatorul şi şeful grupului Berkshire Hathaway, a purtat discuţii cu înalţi oficiali ai administraţiei Biden despre criza bancară, a declarat o sursă pentru Reuters.
Casa Albă şi Trezoreria SUA au refuzat să comenteze.
Ministrul britanic de finanţe Jeremy Hunt şi guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, sunt, de asemenea, în contact regulat în acest weekend cu privire la soarta Credit Suisse, a declarat o sursă familiarizată cu chestiunea.
Purtătorii de cuvânt ai Trezoreriei Britanice şi ai Autorităţii de Reglementare Prudenţială a Băncii Angliei, care supraveghează băncile, au refuzat să comenteze.
RĂSPUNS PUTERNIC
Acţiunile Credit Suisse au pierdut un sfert din valoare în ultima săptămână. Banca a fost forţată să obţină o finanţare de 54 de miliarde de dolari de la banca centrală elveţiană, în timp ce încearcă să-şi revină după o serie de scandaluri care au subminat încrederea investitorilor şi clienţilor.
Credit Suisse se numără printre cei mai mari administratori de avere din lume şi este considerată una dintre cele 30 de bănci cu importanţă sistemică globală.
Eşecul oricăreia dintre aceste bănci s-ar răspândi în întregul sistem financiar global.
Au existat mai multe informaţii legate de părţi interesate de preluarea Credit Suisse.
Bloomberg a relatat că Deutsche Bank se gândeşte să cumpere unele dintre activele băncii elveţiene, în timp ce gigantul financiar american BlackRock a negat un articol conform căruia ar participa la o ofertă rivală pentru bancă.
RISCUL DOBÂNZILOR
Prăbuşirea Silicon Valley Bank din California a scos în evidenţă modul în care o campanie necruţătoare de majorări ale ratei dobânzii de referinţă de către Rezerva Federală a SUA şi alte bănci centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană, exercită presiuni asupra sectorului bancar.
Prăbuşirile băncilor SVB şi Signature sunt cele mai mari falimente bancare din istoria Statelor Unite, după dispariţia Washington Mutual în timpul crizei financiare globale din 2008.
First Citizens BancShares evaluează o ofertă de preluare pentru SVB şi cel puţin un alt pretendent ia în considerare serios o ofertă, a informat Bloomberg News sâmbătă.
Acţiunile bancare au fost afectate la nivel global de când s-a prăbuşit SVB, indicele S&P Banks scăzând cu 22%, cea mai mare pierdere pe parcursul a două săptămâni de când pandemia a zguduit pieţele în martie 2020.
Marile bănci din SUA au acordat un ajutor de 30 de miliarde de dolari băncii mai mici First Republic. Băncile americane au solicitat în ultimele zile lichidităţi record, de urgenţă, de 153 de miliarde de dolari, de la Rezerva Federală.
Mid-Size Bank Coalition of America a cerut autorităţilor de reglementare să extindă asigurarea federală la toate depozitele, pentru următorii doi ani, a informat Bloomberg News sâmbătă, citând o scrisoare a coaliţiei.
La Washington, atenţia s-a îndreptat către o supraveghere mai mare a sectroului financiar, pentru a se asigura că băncile şi directorii lor sunt traşi la răspundere.
Biden a cerut Congresului să acorde autorităţilor de reglementare mai multă putere asupra sectorului bancar, inclusiv impunerea de amenzi mai mari, recuperarea fondurilor şi excluderea oficialilor de la băncile falimentate.
Evenimentele rapide şi dramatice pot însemna că băncile mari ar putea să devină mai mari, băncile mai mici ar putea avea probleme să ţină pasul şi mai mulţi creditori regionali s-ar putea închide.
”Oamenii îşi mută de fapt banii, toate aceste bănci vor arăta fundamental diferit în trei luni, şase luni”, a spus Keith Noreika, vicepreşedinte al Patomak Global Partners şi fost controlor republican valutar din SUA.