Turnătorul Petrov cere retroactiv bani și primește din nou vilă de protocol. Guvernul decide mâine

Fostul președinte Traian Băsescu, dovedit colaborator al Securității sub numele conspirativ „Petrov”, a cerut Administrației Prezidențiale plata retroactivă a indemnizației de fost șef de stat pentru ultimii trei ani. În paralel, Guvernul Bolojan urmează să decidă vineri alocarea unei vile de protocol cu teren de 541 m² în Sectorul 1, București, în favoarea acestuia, în urma unei decizii a Curții Constituționale pronunțate pe 1 iulie 2025. Situația a stârnit valuri de reacții publice, iar legitimitatea morală a acestor beneficii este puternic contestată.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, încearcă să-și recupereze toate drepturile pierdute în martie 2022, atunci când a fost declarat definitiv colaborator al fostei Securități de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Sub numele de cod „Petrov”, Băsescu a fost dovedit că a semnat note informative în timpul regimului comunist, fapt care i-a anulat automat, prin lege, privilegiile oferite foștilor președinți.
Ce cere Băsescu acum: bani și casă de la stat
Pe baza Deciziei Curții Constituționale nr. 319/01.07.2025, Băsescu a transmis Administrației Prezidențiale o solicitare prin care cere:
• Plata retroactivă a indemnizației de fost președinte: 75% din venitul lunar al șefului statului, din martie 2022 până în prezent (peste 40 de luni de plată).
• Repunerea în drepturi: inclusiv alocarea unei vile de protocol, conform drepturilor prevăzute de legea 406/2001.
Fostul șef de stat ar urma să beneficieze de o vilă în Sectorul 1 din București, cu un teren de 541 de metri pătrați, într-o zonă de protocol destinată foștilor demnitari ai statului.
Guvernul Bolojan va decide mâine
Hotărârea privind alocarea noii reședințe va fi discutată vineri, 8 august 2025, în ședința Guvernului condus de Ilie Bolojan. Surse politice susțin că proiectul este deja pe ordinea de zi, iar atribuirea vilei este „formalitate”.
Situația este revoltătoare. Într-o țară în care se pretinde reformă și memorie istorică, fostul turnător cere și aproape primește înapoi toate simbolurile puterii. Nu doar bani, ci și onoare. Și, cel mai grav, statul pare gata să i le ofere.