Știrile 60m.RO

Turismul românesc, aproape de colaps: clienții își cer banii înapoi, agențiile nu pot plăti despăgubiri

Turismul este în cădere liberă în această perioadă. Hotelurile sunt închise, iar clienții derutaţi. Cei mai mulți își cer banii înapoi și se gândesc că nu vor mai avea parte de o vacanță anul acesta. Problema este că agențiile de turism sunt sufocate și nu mai au niciun ban în conturi ca să își despăgubească clienții. Pe litoral, patronii au renunțat să mai facă investiții, pentru că nu știu cum va arăta sezonul 2020 la malul Mării Negre.

În ultimele săptămâni, turiștii și-au anulat tot ce aveau programat, iar specialiștii în domeniu avertizează că acest sector poate intra în colaps.

Alin Burcea, directorul unei agenții de turism: „În acest moment, 99% din agenții nu au niciun disponibil, pentru că toată lumea a plătit la furnizor. (…) O să începem probabil să intrăm în insolvență și faliment pe rând”.

Turiștilor care au ratat deja vacanțele li s-a propus să își aleagă altă perioadă pentru sejur, în aceleași condiții.

Deși pe vremea aceasta se făceau planuri pentru sezonul de vară de la malul mării, pare că totul e părăsit acum.

Corina Martin: „Nimeni nu face investiţii, nimeni nu face angajări. (…) Situaţia este dramatică, pentru că, dacă luăm litoralul, peste 50 de mii de români care ar fi urmat să lucreze în acest sezon nu vor putea beneficia nici de ajutor de şomaj dacă nu se modifică mai repede legislaţia”.

De aproape o lună, avioanele stau la sol în toată lumea. Nici autocarele nu au mai plecat în curse, iar trenurile nu mai depășesc frontierele țării.

Operatorii din turism sunt mulțumiți că au reușit să îi convingă pe oficialii statului să prelungească valabilitatea voucherelor de vacanță. Susțin însă că este nevoie de o strategie pe termen lung și de investiții rapide, pentru că, altfel, multe afaceri vor rămâne închise și după se va încheia pandemia.

Sursa: www.stiriletvr.ro

Back to top button