Tun de 12 milioane de euro dat de George Tuță. Producătorul român pe trotuar, mafia locală premiată

În timp ce luminile se aprind pentru vernisajul din 26 martie 2026 la „Art Safari New Museum”, marea pierzătoare rămâne comunitatea Sectorului 1. Clădirea nouă a Pieței Amzei nu este doar un spațiu nefolosit, ci o investiție publică masivă de aproximativ 12 milioane de euro, bani proveniți exclusiv din taxele cetățenilor pentru o destinație precisă: piață agroalimentară.

Astăzi, această investiție este „recuperată” prin expoziții private, în timp ce micii producători rămân la marginea trotuarului, iar banul public rămâne îngropat în betonul clădirii. Spre deosebire de o concesiune legală, unde legea obligă la organizarea unei licitații publice pentru a obține cea mai mare chirie pentru bugetul local, administrația condusă de George Tuță a ales calea protocolului de colaborare.

Acest mecanism a fost oficializat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 6 din 6 februarie 2025, actul care a deschis larg porțile clădirii pentru entitatea privată Art Safari. Cel care a semnat raportul de specialitate și a contrasemnat hotărârea pentru legalitate este Secretarul General al Sectorului 1, Mirona-Giorgiana Mureșan, care risca abuzul in serviciu împreună cu primarul.

Aviz de la fostul primar PSD

Un rol crucial în această ecuație l-a jucat „somnul” instituțional al Prefecturii Capitalei. La momentul votării protocolului, în februarie 2025, funcția de Prefect era ocupată de fostul primar al Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, care nu a considerat necesar să atace hotărârea în contencios administrativ, deși cedarea unui activ public către un business privat fără competiție este o zonă juridică extrem de sensibilă. Această pasivitate a creat o barieră de netrecut pentru succesorul său, actualul Prefect Andrei Nistor.

Deși a fost sesizat oficial cu privire la neregulile acestui contract după preluarea mandatului în octombrie 2025, Andrei Nistor se află într-o imposibilitate legală de a mai interveni. Conform legii, Prefectul poate ataca o hotărâre de consiliu în termen de maximum 6 luni de la adoptare.

Infrastructura de stat, rampă pentru afaceri de stat

În final, cetățenii Sectorului 1 rămân cu o pomană simbolică: o singură intrare gratuită pe an în spațiul pentru care au plătit milioane de euro din propriul buzunar. Este o consolare cinică pentru o comunitate care a finanțat construcția și întreținerea unei clădiri doar pentru a vedea cum un business privat încasează profitul din bilete în restul anului.

Art Safari nu este doar un eveniment cultural. Este un brand construit în jurul unei rețele de influență și acces instituțional, iar figura centrală a acestui proiect este Ioana Ciocan.

Ciocan nu este doar organizator. Este:
• director general al Art Safari
• cadru universitar
• fost comisar al României la Bienala de la Veneția
• vicepreședinte în structuri ale Uniunea Artiștilor Plastici din România

Acest profil îi oferă ceva esențial: acces simultan la mediul cultural, academic și instituțional. Practic, poziționarea perfectă pentru a construi parteneriate directe cu statul.

În jurul ei gravitează întreaga construcție Art Safari, organizată formal prin Fundația Art Safari, dar extinsă în practică prin colaborări, sponsori și furnizori privați.

Art Safari nu caută spații în piață, ca un operator obișnuit. Nu participă la competiții deschise pentru chirii sau concesiuni. În schimb, intră în parteneriate directe cu instituții publice, care îi oferă acces la clădiri emblematice.

Un exemplu este Palatul Dacia-România, unde evenimentul a fost organizat în repetate rânduri. O clădire istorică, în centrul Capitalei, care oferă exact ceea ce orice proiect comercial și-ar dori: vizibilitate maximă, prestigiu și trafic constant.

Un alt spațiu relevant este Hanul Gabroveni, administrat de instituții publice și integrat frecvent în circuitul evenimentelor culturale de anvergură. Tiparul rămâne același: spațiu public, acces prin parteneriat, exploatare prin eveniment.

Piața Amzei nu este o clădire istorică reutilizată temporar, ci o investiție publică recentă, de aproximativ 12 milioane de euro, cu destinație clară: piață agroalimentară. Transformarea acesteia într-un spațiu pentru expoziții cu bilet schimbă complet logica utilizării.

Și ridică o întrebare inevitabilă: cine câștigă din această transformare?

Art Safari funcționează ca un mecanism economic bine pus la punct.

Veniturile vin din:
• bilete
• sponsorizări
• evenimente private
• colaborări corporate

În spatele expozițiilor există o întreagă infrastructură: transport de artă, scenografie, producție, marketing, ticketing. Toate acestea sunt, în mod obișnuit, externalizate către firme private.

Aceasta este zona cea mai puțin transparentă. Nu există o imagine publică clară asupra subcontractorilor principali și nici asupra fluxului complet al banilor. Fundația oferă cadrul, dar ecosistemul economic este mult mai larg.

Rolul lui George Tuță devine, în acest context, esențial. Nu pentru că ar exista o dovadă directă de ilegalitate, ci pentru că decizia sa face posibil accesul la resursa-cheie: spațiul.

Art Safari este, fără îndoială, un succes de imagine. A reușit să aducă publicul mai aproape de artă și să creeze un brand cultural recognoscibil. Dar în același timp, este și exemplul perfect al unui model în care granița dintre interes public și interes privat devine greu de delimitat.

Pentru că, în final, nu vorbim doar despre cultură.

Vorbim despre acces.

Despre cine îl primește, în ce condiții și cu ce beneficii.

Iar cazul Piața Amzei arată că, uneori, acest acces nu trece prin piață, ci prin semnături.