Știrile 60m.RO

„Trupele americane vor rămâne în România”, anunță șeful Pentagonului, Pete Hegseth

Trupele americane vor române staționate în România, însă vor exista schimbări în privința modului în care se face rotația soldaților SUA, a declarat secretarul Apărării, Pete Hegseth, citat de Reuters.

MApN a anunțat pe 29 octombrie că România și țările aliate din NATO au fost informate de decizia Statelor Unite privind „redimensionarea” trupelor americane din Europa. Potrivit MApN, „aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați” în România.

Anunțul a venit după ce publicația ucraineană Kyiv Post a scris, citând surse americane și europene, că Administrația Donald Trump este pe cale să retragă „mii de soldați” americani din România.

Potrivit MApN, printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Anterior surse HotNews.ro spuseseră că, dacă vor exista reduceri de forțe americane în România, vor fi vizate aceste trupe de la Mihail Kogălniceanu.

La acest moment, în România sunt în misiune aproximativ 2.000 de militari americani. Cel mai mare detașament, de peste 1.700 de militari, este staționat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

La baza militară de la Deveselu sunt circa 200 de militari care operează scutul antirachetă Aegis Ashore, în timp ce la baza aeriană de la Câmpia Turzii sunt alți peste 100 de militari.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button