Internațional

Trump, mesaj virulent la adresa NATO: „Mă îndoiesc că ar fi alături de noi dacă am avea cu adevărat nevoie de ei”

Președintele american Donald Trump a criticat puternic Alianța Nord-Atlantică, într-un mesaj publicat miercuri în mediul online.

Liderul de la Casa Albă afirmă că se îndoiește că „NATO ar fi alături de noi dacă am avea cu adevărat nevoie de ei”, lansând astfel noi critici la adresa alianței de securitate, într-o postare cu nuanțe pe alocuri contradictorii, scriu AFP, Sky News și Reuters.

„Vom fi întotdeauna alături de NATO, chiar dacă ei nu vor fi alături de noi”, a scris Trump, în mesajul publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, la o zi după ce Casa Albă a admis explciit că SUA nu exclud o intervenție militară pentru a prelua Groenlanda de la Danemarca, țară care este membră NATO.

Recentele amenințări ale administrației Trump în privința preluării insulei arctice au crescut brusc tensiunile cu Danemarca – prim-ministrul danez Mette Frederiksen avertizând chiar că acțiunea SUA de a prelua Groenlanda ar însemna sfârșitul alianței militare defensive.

Totodată, Trump s-a plâns că Norvegia nu i-a acordat Premiul Nobel pentru pace și a subliniat că singura țară de care se tem Rusia și China este SUA.

Mesajul integral al președintelui american

  • Amintiți-vă, pentru toți acei mari fani ai NATO, ei erau la 2% din PIB și majoritatea nu-și plăteau facturile, PÂNĂ CÂND AM APĂRUT EU. SUA, în mod nechibzuit, plătea pentru ei!
  • Eu, cu tot respectul, i-am adus la 5% din PIB, ȘI EI PLĂTESC, imediat. Toată lumea spunea că nu se poate face, dar s-a putut, pentru că, mai presus de toate, ei sunt prietenii mei.
  • Fără implicarea mea, Rusia ar fi avut TOATĂ UCRAINA în acest moment.
  • Amintiți-vă, de asemenea, că am pus capăt singur la 8 RĂZBOAIE, iar Norvegia, membră NATO, a ales în mod nechibzuit să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace.
  • Dar asta nu contează! Ce contează este că am salvat milioane de vieți.
  • RUSIA ȘI CHINA NU SE TEM DE NATO FĂRĂ STATELE UNITE ȘI MĂ ÎNDOIESC CĂ NATO AR FI ALĂTURI DE NOI DACĂ AM AVEA CU ADEVĂRAT NEVOIE DE EI. TOȚI SUNT NOROCOȘI CĂ AM RECONSTRUIT ARMATA NOASTRĂ ÎN PRIMUL MEU MANDAT ȘI CONTINUĂM SĂ FACEM ACEST LUCRU.
  • Vom fi întotdeauna alături de NATO, chiar dacă ei nu vor fi alături de noi.
  • Singura națiune pe care China și Rusia o tem și o respectă este SUA RECONSTRUITĂ DE DJT (Donald J. Trump, n.r.). SĂ FACEM AMERICA MĂREAȚĂ DIN NOU!!! Președintele DJT.

Trump a reiterat în ultimele zile că dorește să preia controlul asupra Groenlandei, o idee exprimată pentru prima dată în 2019, în timpul primului său mandat prezidențial, argumentând că insula este vitală pentru armata SUA și că Danemarca nu a făcut suficient pentru a o proteja.

Marți, Casa Albă a admis că posibila utilizare a forței militare rămâne printre opțiunile luate în considerare.

„Președintele și echipa sa discută o serie de opțiuni pentru a urmări acest obiectiv important de politică externă și, bineînțeles, utilizarea armatei americane este întotdeauna o opțiune la dispoziția comandantului suprem”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Șefii de guvern din Spania, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Polonia și Danemarca au publicat marți o declarație comună în care subliniază că Groenlanda „aparține poporului său” și că numai Danemarca și Groenlanda pot „decide” asupra chestiunilor care privesc ambele teritorii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button