Internațional

Trump îl primeşte pe admiratorul său argentinian Javier Milei la CPAC

Preşedintele argentinian Javier Milei s-a întâlnit, într-o vizită în Statele Unite, încă şi mai fericit decât la o întâlnire cu Papa Francisc, cu modelul său Donald Trump, la o reuniune anuală a conservatorilor (CPAC), la Washington, sâmbătă, la o zi după ce s-a întâlnit cu reprezentanţi ai preşedintelui Joe Biden la Buenos Aires, relatează The Huffington Post.

Argentianul, care se declară într-o ”aliniere naturală” cu Trump şi fostul preşedinte brazilian Jair Borsonaro prin lupta lor comună împotriva ”socialismului şi comunismului”, a fost filmat salutându-l pe miliardar în culise.

Un Javier Milei complet în extaz s-a repezit să-l salute pe Trump strigând ”preşedinte!”, după care l-a îmbrăţişat puternic.

”Sunt fericit”, îi spune el cu vocea gâtuită de emoţie, după care i-a mulţumit în mai multe rânduri pentru activitatea sa.

Fostul locatar al Casei Albe l-a felicitat, la rândul său, pentru angajamenyul de a-i ”reda Argentinei măreţia” şi ”Make Argentina Great Again”, varianta argentiniană a ”MAGA”, faimosul slogan al miliardarului.

”Trăiască libertatea! La aniba!”, i-a replicat Milei, o declaraţie deja celebră., citat de The Associated Press.

”Sper să vă revăd şi sper ca de această viitoare dată să fiţi preşedinte”, i-a spus Javier Milei, exuberant.

Pe scena, Donald Trump a pus publicul să-l ovaţioneze pe noul său prieten, pe care l-a asigurat că este ”cu adevărat una dintre puţinele persoane care-i pot reda Argentinei măreţia”.

Milei este unul dintr-o serie de politicieni străini veniţi la CPAC să laude teme ale miliardarului ca imigraţia.

IDEOLOGII DIFERITE, ACELEAŞI INTERESE

Javier Milei are, cu toate acestea, nevoie de ajutorul preşedintelui american Joe Biden şi al Statelor Unite, principalul acţionar al Fondului Monetar Internaţional, în contextul în care FMI se gândeşte la oportunitatea de a împrumuta Argentinei fonduri suplimentare, scrie Financial Times (FT).

Este vorba despre o eventuală impulsionare a reformelor preşdintelui argentinian, în contextul unor tensiuni tot mai mari în Argentina, din cauza unor măsuri de austeritate ale Guvernului său ultraliberal.

O serie de manifestaţii au avut loc vineri şi o blocare a accesului în capitala argentiniană Buenos Aires.

În pofida faptului că Javier Milei este un admirator înfocat al lui Donald Trump, administraţia lui Joe Biden dă asigurări că vrea să colaboreze cu noul lider argentinian, pe care îl consideră un potenţial aliat, din cauza susţinerii lor comune a Israelului în Războiul din Fâşia Gaza.

”Noi vrem să fim un partener ales al Argentinei”, declara în urmă cu câteva zile subsecretarul de Stat american însărcinat cu America Latină.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button