Dacian Cioloș se visează premier?

Încep să umble vorbe răsuflate că USR și PLUS ar dori să vină cu o propunere nouă de premier în persoana lui Dacian Cioloș.
Nu este de ajuns că PNL și-a bătut joc de români propunându-l pe Cîțu, un iepure numai bun de refuzat de două ori, ca a treia oară să iasă tot Orban, acum se ține și Dan Barna de glume.
Dar Dacian Cioloș, copilul de securist, este reprezentantul unui partid, PLUS, care nu a reușit să treacă absolut niciodată prin filtrul alegerilor libere și a mers întotdeauna tras la căruța altuia. Aceștia nu au participat la nici un ciclu de alegeri dar pretind premier… ăsta da tupeu pe unii.
Ar fi o bătaie de joc față de votul românilor ca președințele Klaus Iohanis să numească un premier ce nu are nici un fel de legitimitate și nici un procent electoral în spate.
Dar nu ar fi prima oară când Klaus Iohanis i-ar lua pe români peste picior.
Asta pe de o parte, dar pe de altă parte Dacian Cioloș a fost numit comisar european de către Traian Băsescu și PDL, în timp ce PSD a susținut fățiș o guvernare a unei adunături de așa-zis tehnocrați.
- Nu v-a plăcut reforma administrativă a lui Simion? Plătiți taxe imense cu Nicușor!Românii au avut de ales: o reformă curajoasă și necesară, propusă de George Simion, sau liniștea mincinoasă promisă de sistem. Au ales „echilibrul” lui Nicușor Dan, omul susținut de PNL, PSD și USR. Iar acum vin nota de plată și trezirea la realitate. În loc de reducerea aparatului bugetar, avem un stat tot mai gras. …
- Sondaj: Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corectUn sondaj recent arată o realitate îngrijorătoare: majoritatea românilor cred că alegerile nu au fost corecte. Lipsa de transparență, suspiciunile privind manipularea votului și implicarea unor instituții în favoarea anumitor candidați au alimentat neîncrederea. Cetățenii reclamă haosul din secțiile de votare, întârzierile nejustificate, lipsa buletinelor de vot în unele zone și blocajele informatice care au …
- Ungaria interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publiceUngaria a publicat vineri un decret privind interzicerea afişării pe clădirile publice de simboluri care reprezintă minorităţile sexuale, în contextul pregătirilor pentru festivalul Pride de la Budapesta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Premierul naţionalist Viktor Orban a instituit în ultimii ani mai multe restricţii privind drepturile LGBT+ în numele „protecţiei copiilor”, iar …
- O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscaleO majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale, spun reprezentanţii HORA şi FIHR, care reprezintă actorii din zona de restaurante, cafenele, baruri şi hotelărie. Industria de restaurante şi cafenele e o piaţă de circa 11 mld. …
- România se află pe locul 2 în clasamentul celor mai sărace țări din Uniunea EuropeanăDeși economia României a înregistrat progrese semnificative, aproape 28% dintre cetățeni se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, menținând țara pe locul al doilea în UE la acest capitol. În ciuda unei creșteri economice constante, România continuă să se confrunte cu provocări majore în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială. Potrivit celor …