Trist: românii pleacă din țară și pentru 65 de euro. Vor să scape
Este trist, îți vine să plângi de indignare: românii pleacă și astăzi din țară pentru doar 65 de euro/zi.
În fiecare săptămână trenuri încărcate cu Români pleacă spre Europa. Se duc să facă munca de jos.
Recent a plecat din gara din Timișoara un tren cu muncitori pentru azilurile de bătrâni din Austria.
Și totuși de ce aleg să plece? Ne putem întreba deoarece în marile orașe din România acești bani se câștigă cu ușurință. Un zidar bun, un dulgher sau orice lucrător calificat în construcții ia acești bani în marile orașe.
Există însă o explicație: civilizația. Ori aceasta nu o mai poate asigura antreprenorul român privat. Degeaba trage tare el să asigure salarii decente spre bune, dacă statul nu construiește civilizația.
Omul e fericit la el în curte, dar nu mai este de ajuns. Când treci de poartă ai parte de dezastrul construit de politicienii români: o țară fără civilizație.
Nu avem autostrăzi, nu avem străzi asfaltate, nu avem apă și canalizare, nu avem spitale civilizate, nu avem școli moderne… Nu avem, nu avem.
Tocmai de aceea pleacă românii: vor să respire civilizație și asta e construită de stat.