Politică

Tribunalul Vaslui a decis: Baronul-șpăgar Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul din Vaslui a luat o decizie în cazul fostului președinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, care este acuzat de luare de mită. Vineri, instanța a decis menținerea arestului la domiciliu în cazul acesta, dar această decizie nu este definitivă.

„Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru. Măsura arestului la domiciliu va fi verificată în termen de 30 de zile conform art. 207 alin. 6 raportat la art. 222 alin. 12 Cod procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Tribunalul Vaslui a decis, pe 15 aprilie, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui, decizie menţinută ulterior de Curtea de Apel Iaşi.

Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii pentru Dumitru Buzatu odată cu decizia plasării acestuia în arest la domiciliu.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant. Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie 2023, în urma unei decizii date de Tribunalul Vaslui. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button