PoliticăȘtirile 60m.RO

Tribunalul București a decis plasarea lui Călin Georgescu în arest la domiciliu. Măsura nu este definitivă

Călin Georgescu ar urma să treacă din arest preventiv în arest la domiciliu, după ce Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii. Hotărârea nu este însă definitivă, iar Georgescu nu va părăsi astăzi Arestul Central. Mutarea în arest la domiciliu nu este însă definitivă, ea poate fi contestată de DIICOT și depinde de soluția definitivă așteptată la Curtea de Apel București, conform unor surse judiciare citate de Antena 3 CNN.

Decizia a fost luată marți, 13 octombrie, după ce instanța amânase cu o zi pronunțarea privind măsura preventivă. Georgescu rămâne, deocamdată, în custodie, până la clarificarea definitivă a situației sale.

Decizia de arest la domiciliu nu înseamnă plecarea imediată din Arestul Central

Potrivit surselor citate, Călin Georgescu nu va fi transferat astăzi la domiciliu. Deși Tribunalul București a dispus o măsură mai blândă, hotărârea trebuie să rămână definitivă înainte ca mutarea să poată avea loc.

Astfel, următoarea etapă este așteptată la Curtea de Apel București. Dacă soluția de înlocuire a arestului preventiv va fi menținută, în cazul în care DIICOT va contesa decizia emisă de judecătorul Vlad Andriescu, Georgescu va putea părăsi Arestul Central pentru a executa măsura la domiciliu.

Pronunțarea fusese amânată pentru marți

Tribunalul București a analizat luni situația lui Călin Georgescu, însă pronunțarea a fost amânată pentru marți. Dosarul privind măsura preventivă se aflat în mâinile judecătorului Vlad Andriescu, magistratul care dispusese anterior plasarea lui Georgescu sub control judiciar după reținerea de către DIICOT.

În paralel, ancheta DIICOT continuă. În informațiile diponibile luni, erau menționate noi percheziții informatice, pentru care Georgescu urma să fie dus din nou la sediul procurorilor.

Înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu privește măsura preventivă și nu reprezintă o soluție asupra acuzațiilor din dosar.

Știre în curs de actualizare.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button