Social

Trenurile din România, în stare deplorabilă. Un nou incident feroviar, un vagon a sărit de pe șine în Timișoara

Un nou incident feroviar, de data aceasta în Timișoara. Aici, un vagon al unui tren a sărit de pe șine, însă viața pasagerilor nu a fost pusă în pericol.

Este vorba despre trenul Regio care leagă Timișoara de Arad, compus din două vagoane. Conducerea CFR Călători și-a cerut scuze pentru acest incident, însă se ridică din nou mari semne de întrebare referitor la calitatea îndoielnică a trenurilor din România și a infrastructurii feroviare în general.

Trenurile din România, în stare deplorabilă. Un nou incident feroviar, un vagon a sărit de pe șine în Timișoara

Din păcate nu există nicio perspectivă de a îmbunătăți situația în viitorul apropiat. ”Astăzi, 19 septembrie 2024, la trecerea peste macazuri la intrarea în halta Șag, a deraiat o osie de la ultimul vagon din compunerea trenului R 2601 Timișoara Nord-Arad, fără a fi pusă în pericol siguranța călătorilor sau a personalului feroviar”, se arată în comunicat.

La fața locului au ajuns imediat două echipe din cadrul CFR SA care au decis să facă cercetări suplimentare. ”Trenul s-a format în stația Timișoara, de unde a plecat la ora 5,39, având ca oră de sosire la destinație 7,36 și având în compunere o locomotivă și două vagoane. La fața locului se află echipa de intervenție feroviară din cadrul CFR SA care face verificări.

Circulația celorlalte trenuri este întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Cauzele vor fi stabilite de către o comisie de cercetare în conformitate cu legislația în vigoare din domeniul feroviar”, mai este precizat în comunicat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button