JUSTIȚIE

Tren cu 1.500 de tone de deșeuri, oprit de Garda de Mediu înainte de a intra ilegal în România

Un tren cu 28 de vagoane încărcate cu 1.500 tone de deşeuri provenite din Cehia a fost blocat de Garda de Mediu Arad să intre pe teritoriul ţării noastre, după ce verificările de la Curtici au stabilit că transportul nu îndeplineşte condiţiile legale, transmite Agerpres.

Garda de Mediu Arad a transmis, miercuri, că trenul a fost verificat la intrarea în ţară împreună cu poliţiştii de frontieră, în cursul zilei de marţi.

În timpul controlului, s-a constatat că vagoanele de marfă erau pline cu deşeuri de fier şi oţel, care proveneau din Cehia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din Galaţi.

Totuşi, firma din Galaţi nu a înregistrat în aplicaţia online ROAFM acest transport, deşi conform legislaţiei trebuie să se facă acest lucru cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în ţară a deşeurilor.

Comisarii de mediu au interzis accesul pe teritoriul României a garniturii de tren.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button