Știrile 60m.RO
Trei șefi din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României au fost confirmați cu COVID-19

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) informează că, în cursul zilelor de marți și miercuri, trei persoane cu funcții de conducere în cadrul instituției au fost depistate pozitiv cu COVID-19.
ADR spune că, în regim de urgență, au fost informate toate departamentele din cadrul instituției și au fost luate toate măsurile care se impun în relația cu autoritățile competente, precum și măsurile de protecție pentru colegi și colaboratori.
În prezent, în cadrul ADR, angajații își desfășoară activitatea în regim mixt – prezență fizică și telemuncă, cu respectarea dispozițiilor legale.
- O elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre situația de la școală, în fața ministrului Educației care scrolla pe telefon: „Nu îmi doresc teme și teste și să mi se spună că sunt zero”
Ilinca, elevă în clasa a V-a, s-a adresat marți ministrului Educației, Mihai Dimian, la o dezbatere din Parlament despre sănătatea mintală a copiilor, în care a vorbit despre presiunile pe care le resimte din partea școlii, a părinților și profesorilor. Intervenția fetei a durat aproape trei minute și a fost vizibilă pe imaginile din transmisia … - CCR dă undă verde decontărilor pentru șefii companiilor de stat listate. Sesizarea lui Nicușor Dan, respinsă în unanimitate
Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea formulată de președintele României împotriva Legii privind aprobarea OUG nr. 73/2018, act normativ care modifică regimul guvernanței corporative la întreprinderile publice. Decizia vizează una dintre cele mai sensibile prevederi introduse în Parlament: posibilitatea ca administratorii, directorii, membrii consiliilor de supraveghere și membrii directoratelor din companiile … - Medic anestezist din Vatra Dornei, arestat pentru delapidare și deținere de droguri de mare risc / Ar fi ieșit dintr-o operație în desfășurare la spital pentru a-și injecta droguri
Un bărbat de 39 de ani, Iulian Corneliu Ciocârlan, medic anestezist la un spital din Vatra Dornei, a fost arestat preventiv sub acuzațiile de delapidare și deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu. În 26 mai, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul … - A luptat să-și salveze prietena, iar acum va salva și alte vieți. Băiatul de 16 ani din Chitila, declarat în moarte cerebrală
Gestul de curaj al adolescentului de 16 ani care a sărit în lacul Chitila să-și salveze prietena continuă să emoționeze o țară întreagă. După zile de luptă pentru viață, băiatul a fost declarat în moarte cerebrală, însă familia sa a ales să transforme tragedia într-o speranță pentru alții. Prin donarea organelor, tânărul va salva viețile … - Leul s-a devalorizat deja mai mult decât estimarea pe 12 luni – ce prognoză economică au specialiștii în investiții
Sondajul lunar al Asociației CFA România, organizația profesioniștilor în investiții, făcut în luna aprilie arată că încrederea în economie a stagnat, prognozele de creștere s-au deteriorat față de luna anterioară. Majoritatea participanților anticipează o depreciere suplimentară a leului care în 5 luni s-a depreciat deja cu puțin mai mult decât prognoza pe tot anul 2026. …




