Știrile 60m.RO

Trei câini au ucis toți cangurii de la Grădina Zoologică din Timișoara

Timișoara Online scrie că trei câini au făcut ravagii la Zoo Timișoara. Au intrat în habitatul cangurilor și au ucis toate cele șase animale. Au atacat și pasărea Emu, dar aceasta a reușit să sară gardul și să fugă. Mamiferele nu au avut unde să fugă și au fost omorâte. Doi dintre patrupezi au fost prinși și duși la un adăpost local.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineață când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pătit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Reprezentanții ZOO nu își explică insă cum au reușit să pătrundă câinii în incintă grădinii zoologice.

Sursa foto: carpatzoo.ro

Back to top button