Social

Tragedie în incendiul de la Ferma Dacilor! Trei persoane și-au pierdut viața

În Ferma Dacilor, se aflau 22 de persoane, dintre care 8 au fost date dispărute, trei dintre acestea fiind găsite decedate, a transmis ISU.

update Și un adult a fost scos carbonizat din unitatea care a ars, au anunțat pompierii prahoveni.

update: Pompierii au identificat un minor decedat (carbonizat)

Ferma Dacilor, din Tohani, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Prahova și nu numai, a fost cuprinsă de flăcări. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul ISU Prahova, începând cu ora 6:29, scrie Agerpres.

Pompierii se luptă să lichideze incendiul de proporții care a cuprins localul din comuna Gura Vadului, sat Tohani.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate la locul evenimentului 10 autospeciale de stingere, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, un ATPVM, 4 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe.

Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp”, transmite ISU Prahova.

Conform şefului DSU Raed Arafat, pensiunea arde generalizat. El a precizat că pensiunea este formată din parte şi etaj, având ciinci camere la parter şi şase la etaj, care erau ocupate.

”Persoanele care nu se găsesc sunt persoanele care au fost la etaj”, a declarat şeful DSU,  citat de Știrile ProTv.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se ştie dacă unitatea de cazare era complet ocupată.

Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea persoanelor dispărute în cazul incendiului care a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.

Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button