Ortodocşii îl sărbătoresc, marţi, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos.
„Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Sfântul botează gerul, frigul se mai înmoaie. Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun. Iordănitorii stropesc cu apă tinerii. Femeile merg la moaşă cu ploconul. Nănaşul lui Isus, e şi patronul pruncilor, pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi”. (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)
Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.
Sfântul Ioan „a trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său. Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl desemnează la sărbătoarea zilei de naştere a lui Irod. Nănaşul lui Iisus este şi patronul pruncilor pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi. Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie. Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun. Iordănitorii stropesc cu apă oamenii. Femeile merg la moaşă cu plocon. Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Nu văzuse niciodată chip de om. Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând: asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne. Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică. Acolo el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie. Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat. Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară. Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc. Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici…” (Irina Nicolau – „Ghidul sărbătorilor româneşti”).
