TRĂDARE: Iohannis a promulgat ordonanța care a micșorat taxa de solidaritate. OMV Petrom va plăti mai puțin, în timp ce Black Sea Oil&Gas este scutită
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea taxei de solidaritate pentru companiile energetice, varianta care reduce puternic suma care trebuie plătită de OMV Petrom și care va scuti Black Sea Oil&Gas de la plata acestei taxe. Modificarea a fost adoptată de Camera Deputaților în data de 3 mai.
Legea merge acum la publicare în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la 3 zile calendaristice de la publicare.
Forma promulgată a legii introduce o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă. Amendamentul vorbește despre companii care extrag și rafinează țiței, situație în care se regăsește doar Petrom.
Astfel, Petrom, la o cantitate de circa 4,2 milioane de tone de petrol rafinată, ar urma să plătească o taxă de solidaritate de circa 300 de milioane de euro. Anterior, compania susținea că nu datorează taxa de solidaritate, în timp ce statul român se aștepta să colecteze o taxă cuprinsă între minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro.
Totodată, Black Sea Oil&Gas (BSOG) va scăpa de plata taxei de solidaritate pentru că, potrivit unui noi amendament, „contribuabilii care în perioada 2018 – 2021 nu au obținut producție din domeniile prevăzute la art. 1 alin (1) nu datorează contribuția de solidaritate”. Anterior, compania a solicitat ca taxa să nu i se aplice, pentru că extracția gazelor a început abia anul trecut.
Legea elimină totodată un procent de 60% aplicat pe diferența de profit între anul trecut și media anilor 2018-2021.
Coaliția PSD-PNL-UDMR a îndulcit săptămâna trecută în mare liniște, fără nici un anunț public, prevederea legislativă care impunea o suprataxă de 60% pe veniturile extraordinare ale companiilor petroliere. Suprataxa fusese impusă tot fără dezbatere publică în decembrie 2022 de guvernul Ciucă prin ordonanță de urgență. Cum s-a ajuns la diluarea taxei? Principala companie vizată, OMV Petrom, a avut cel puțin două întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă ce nu au fost comunicate public.