Știrile 60m.RO

Toți penalii trag la Geoană

Trei parlamentari PNL care nu au mai prins locuri eligibile la alegeri au plecat din partid în ultima lună. E vorba despre Eugen Pîrvulescu, Alin Ignat și Liviu Brătescu – toți trei racolați de Partidul România în Acțiune, care a anunțat că îl susține pe Mircea Geoană la alegerile prezidențiale.

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman trimis în judecată de DNA pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță, a anunțat luni că pleacă din partid și se alătură echipei lui Mircea Geoană.

„Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a declarat Pîrvulescu, potrivit Agerpres. El a anunțat într-un ziar local că intră în echipa lui Geoană.

Pîrvulescu a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de DNA. Procurorii susțin că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. El este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deputatul de Alba Alin Ignat a anunțat încă din septembrie că a intrat în partidul România în Acțiune, afiliat lui Mircea Geoană. ”Am acceptat propunerea de a mă alătura, ca președinte al organizației județene Alba, proiectului România în Acțiune, o platformă de centru, echilibrată, care poate da scânteia renașterii României. Alături de președintele pe care oamenii îl așteaptă. La alegerile prezidențiale, îl susțin cu toată convingerea pe Mircea Geoană, care are în mine un partener”, a declarat el în presa locală.

Senatorul de Iași Liviu Brătescu, care a demisionat la începutul lunii septembrie din PNL, a anunţat în 21 septembrie că va conduce filiala din Iaşi a Partidului România în Acţiune şi că îl susţine pe Mircea Geoană în cursa prezidenţială, potrivit News.ro.

În 3 septembrie, Brătescu a anunţat că a demisionat din PNL, după ce filiala ieşeană a liberalilor i-a propus să ocupe locul patru pe lista partidului pentru Camera Deputaţilor, loc pe care el l-a considerat neeligibil.

Partidul România în Acțiune este condus de Mihai Apostolache, fost parlamentar din partea PSD Prahova. El a fost membru și în PSRO, fostul partid fondat de Geoană și Marian Vanghelie.

Geoană a anunțat că va candida ca independent la alegerile prezidențiale din acest an, iar partidul condus de Apostolache a anunțat în iunie că îl susține.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button